Statul garanteaza banii pusi in pensia privata

Data publicarii: 21-02-2009 | Finante-Banci

Potrivit legii fondului de garantare, viitorul pensionar va avea asigurat, pe langa suma depusa, si un randament anual care nu poate cu 4% mai mic decat cel al mediei de pe piata.

Legea privind infiintarea fondului de garantare pentru pensiile private (atat obligatorii, cat si facultative) a intrat in dezbatere publica. Potrivit Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, fondul de garantare va garanta cel putin contributiile participantilor la sistem. "Un fond de pensii private va putea avea un randament anual mai mic cu maximum 4 procente fata de randamentul mediu anual al fondurilor de pensii. Practic, daca randamentul mediu anual al fondurilor de pensii private este de 8% atunci cel mai mic randament la un fond este de 4%. Acesta este randamentul garantat de fond pentru acel an.

In situatia in care exista fonduri cu randament sub 4% atunci administratorul fondului va trebui sa vina cu bani pentru a ajunge la randamentul respectiv. Daca nu, fondul de garantare va credita fondul respectiv pentru a avea randamentul minim din acel an", sustine Mircea Oancea.

Fondul de garantare va compensa pierderile participantilor la fondurile de pensii private, atat in perioada de acumulare a contributiilor cat si dupa deschiderea dreptului la pensie. Practic, o persoana care a iesit la pensie si are de primit o pensie de la un fond privat va primi aceasta pensie chiar daca administratorul de fond va da faliment pe parcursul platilor.

In momentul in care vor iesi la pensie, romanii vor putea alege intre doua tipuri de pensii de la fondurile private: o pensie fixa sau una cu indexare pe parcursul platilor. Pensia fixa reprezinta in fapt plata unei sume fixe de bani pe parcursul vietii participantului la fondul de pensii. Valoarea acesteia se va comunica participantului de catre fondul de pensii in momentul iesirii acestuia la pensie si va fi in functie de randamentele obtinute de fond, dar si de contributia participantului. Un al doilea tip de pensie va fi cel cu indexare in functie de inflatie. In acest caz, la inceput valoarea pensiei ar putea fi mai mica decat in primul caz la inceputul platilor in schimb va creste pe masura ce trece timpul (se va indexa anual cu inflatia). La ambele tipuri de pensii se poate cere la primirea pensiei si atasarea unei clauze de urmas. Adica daca survine decesul participantului intr-o perioada de timp (sase luni, un an etc.), urmasii acestuia pot primii banii ramasi in contul privat de pensii. Atasarea acestei clauze la contractul de pensionare va micsora insa pensia participantului.

Contributia initiala la Fondul de garantare a fiecarui administrator de fonduri si furnizor de pensii private reprezinta echivalentul a 1% din capitalul social subscris si varsat conform actului constitutiv, dar nu mai putin de echivalentul in lei al sumei de 50.000 de euro, calculata la cursul comunicat de BNR in data efectuarii platii. De asemenea, fiecare administrator de fonduri si furnizor de pensii private va mai plati Fondului de garantare o contributie anuala reprezentand cote aplicate la baza de calcul a contributiei stabilite pentru anul precedent anului de plata. Adica 0,3% in primul an de functionare a Fondului de garantare, indiferent de perioada de timp ramasa pana la sfarsitul anului, 0,35% in al doilea an de functionare iar incepand cu al treilea an de functionare, cota contributiei anuale va fi stabilita de catre Comisie, pentru fiecare an de plata si va fi comunicata administratorilor de fonduri si furnizorilor de pensii private pana cel tarziu la sfarsitul lunii februarie a anului de plata.

Cotidianul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: