Comisia Europeana: taxa auto pare a fi ilegala
Data publicarii: 13-01-2009 | EconomieExecutivul european confirma ca analiza sa preliminara asupra taxei auto indica faptul ca aceasta incalca legislatia UE, dar subliniaza ca discutiile cu autoritatile romane sunt informale si confidentiale, a declarat purtatoarea de cuvant a CE, Maria Assimakopoulou.
"In primul rand vreau sa subliniez ca Executivul european si autoritatile romane au fost in contact permanent privind noua taxa auto din Romania. Aceste discutii cu autoritatile romane sunt informale si confidentiale. Incercam sa ajutam autoritatile romane sa inteleaga diferitele elemente de compatibilitate cu legislatia comunitara pentru orice lege noua introdusa in domeniul taxelor auto", a spus purtatoarea de cuvant a comisarului pentru taxe, Laszlo Kovacs.
"In acest proces, pot sa confirm ca CE a scris o scrisoare pe 22 decembrie autoritatilor romane. In aceasta scrisoare constatam ca informatiile ce ne-au fost trimise sunt incomplete pentru a face o analiza completa a noii legislatii", a explicat Assimakopoulou.
"Cu toate acestea, prima noastra analiza bazata pe informatiile trimise este ca noile masuri nu par a fi in concordanta cu legislatia UE", a conchis purtatorul de cuvant.
Potrivit sefului Departamentului pentru Afaceri Europene,Vasile Puscas, Comisia Europeana a transmis autoritatilor de la Bucuresti o analiza din care reiese ca nu este de acord cu triplarea taxei auto pentru masinile second-hand, stabilita prin OUG de Guvernul Tariceanu. Vasile Puscas a declarat ca este vorba despre o analiza intocmita de Uniunea Europeana si ca nu au fost finalizate concluziile.
"Taxa auto se afla la granita dintre problematica protectiei mediului si cea a liberei concurente. Astfel, din punct de vedere al pietei interne si al liberei concurente, sunt necesare noi consultari intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana", a afirmat marti Nicoale Idu, seful Reprezentatei CE la Bucuresti.
Noul ministru al mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat la sfarsitul anului 2008, ca Guvernul va lua o decizie privind taxa auto dupa 15 ianuarie, dupa ce variantele de modificare a taxei vor fi discutate, incepand cu 5 ianuarie, de reprezentantii ministerelor Mediului, Economiei, Finantelor, Transporturilor si ai DAE. El a precizat ca va propune suspendarea temporara a prevederilor privind triplarea taxei auto "cel putin partial, pentru o luna sau doua". Ministrul a spus ca ia in calcul si aplicarea unei taxe de prima inmatriculare cu o valoare mai mica, calculata in functie de poluare, care ar urma sa fie inclusa ulterior in impozitul pe autovehicul, platit anual.
Taxa de prima inmatriculare, introdusa in Codul Fiscal de la inceputul anului trecut, a devenit, din martie 2007, obiectul unei proceduri de incalcare a Tratatului de aderare la Uniunea Europeana.
Formula de calcul a taxei propusa de Guvern a facut obiectul mai multor runde de negocieri cu reprezentantii Comisiei Europene, iar autoritatile de la Bucuresti au fost nevoite sa modifice formula de calcul, astfel incat aceasta sa fie conforma cu normele europene.
O alta revizuire a taxei, cea de-a treia, a fost facuta dupa ce Camera Deputatilor a adoptat, la mijlocul lunii februarie 2008, o motiune simpla a PD-L prin care se cerea anularea taxei. Guvernul a luat in calcul prevederile motiunii si a adoptat, in primavara anului trecut, o noua forma de calcul. Cu aceasta ocazie, taxa de prima inmatricularea a fost redenumita "taxa de poluare" si s-a aplicat incepand cu 1 iulie 2008. Noua formula de calcul, care prevedea o taxa mai mica pentru masinile vechi, a dus la cresterea importurilor de masini second-hand, concomitent cu scaderea vanzarilor de masini noi.
In replica, Guvernul a decis in luna noiembrie suspendarea aplicarii taxei auto pentru masinile noi Euro 4 care nu depasesc capacitatea cilindrica de 2.000 de cm cubi, in perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009, concomitent cu triplarea taxei auto pentru masinile second-hand. Comisia Europeana nu si-a dat inca girul pentru masurile dispuse pe ultima suta de metri de Guvernul Tariceanu.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani