Alesii cu locuinte in Bucuresti cer bani de chirie
Data publicarii: 10-01-2009 | PoliticaNici nu a inceput bine activitatea noului Parlament, ca alesii au tinut sa-si rezolve din start problemele legate de cazare si confort financiar. Peste 100 de deputati din totalul de 334 au facut cereri pentru a fi cazati, pe perioada actualei legislaturi, la hotel, in timp ce 66 au optat pentru alt tip de cazare, iar peste jumatate dintre senatori au ales sa locuiasca in timpul mandatului de patru ani in regim hotelier. Doi dintre deputatii care au facut cerere pentru a fi cazati in regim hotelier sau in alt tip de spatii detin, potrivit declaratiilor de avere, locuinte in capitala. Este vorba despre Eugen Badalan (PDL) si Valeriu Zgonea (PSD). Primul dintre acestia are un apartament in Bucuresti, dobandit prin cumparare, in anul 1999, in timp ce Zgonea detine o locuinta in Bucuresti, cumparata prin credit bancar, in anul 2002.
Nici unul dintre ei nu incalca legea. Dimpotriva, Statutul deputatilor si senatorilor le permite sa primeasca bani de chirie chiar daca au proprietati in Capitala, legea insa a fost redactata si votata tot de parlamentari. Potrivit actului normativ, alesilor care nu au domiciliul in Bucuresti li se asigura, pe durata mandatului, cazare gratuita sau, la alegere, in cazul in care nu beneficiaza de cazare gratuita, li se acorda pe noapte, pe baza de declaratie pe propria raspundere, 70% din tariful minim practicat in unitatile hoteliere si care este achitat unui deputat sau unui senator.
Confom unei statistici a Camerei Deputatilor, 66 de deputati au cerut sa li se asigure cazare in alte spatii decat la hotel, printre acestia numarandu-se Eugen Badalan, Nicolae Banicioiu, Vasile Bleotu, Marin Almajanu, Amet Aledin, Ana Gheoghe, Florin Anghel, Mihai Apostoloache, Maria Ardeleanu, William Branza, Bogdan Ciuca, Teodor Atanasiu. Alti deputati care doresc cazare in alte spatii sunt: Filip Geogescu, Gerea Andrei Dominic, Florin Iordache, Kelemen Attila, Claudiu Manda, Eugen Nicolaescu, Adrian Mocanu, Iuliu Nosa, Dumitru Pardau, Cristina Pocora, Vasile Popeanga, Marian Saniuta, Seres Denes, Anghel Stanciu, Stefan Viorel, Valeriu Zgonea, Mircea Toader, Aurel Vladoiu.
Peste jumatate dintre senatori au ales sa locuiasca in timpul mandatului in regim hotelier, sapte au cerut sa li se deconteze cazarea in regim privat, iar 43 inca nu s-au hotarat, reiese dintr-o analiza a Directiei economice a acestei camere a Parlamentului.
"Pana in acest moment, 74 de senatori au acceptat sa fie cazati la hotel, iar 13, fiind alesi in circumscriptiile din Bucuresti, in mod normal, nu pot emite pretentia cazarii lor", a declarat, pentru Mediafax, directorul Directiei economice din Senat, Adriana Iliescu.
Ea a precizat ca pentru decontarea cheltuielilor de cazare in regim privat au facut cerere sapte senatori. "Ceilalti trebuie sa se decida si sa ni se comunice si noua", a mai spus Iliescu.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii