Euro nu scade sub 4 lei in 2009
Data publicarii: 29-12-2008 | Finante-BanciInvestitorii de la bursa din Sibiu mizeaza pe un interval de variatie al monedei europene intre 4,22 si 4,45 lei. La bursa din Sibiu (Sibex) tranzactiile din ultimele zile cu derivate pe cursul de schimb leu/euro arata ca moneda europeana va ajunge la 4,4486 lei in iarna anului 2009, cu 12,19% peste nivelul de referinta publicat la finalul saptamanii trecute de BNR de 3,9297 lei. "Cursul euro/leu de la bursa din Sibiu este creat de cererea si oferta din piata", spune Decebal Todarita, purtatorul de cuvant al pietei de la Sibiu.
Potrivit acestuia, pana la finalul acestui an, pe Sibex se incheiasera deja peste 74.000 de contracte pe perechea euro/leu, de peste cinci ori mai mare fata de nivelul inregistrat in 2007.
La Sibiu se tranzactioneaza contracte de tip futures care constituie practic un pariu intre un cumparator si un vanzator. Astfel, prin intermediul unui contract, cele doua parti se angajeaza sa vanda, respectiv sa cumpere valuta la un pret prestabilit si la un moment fixat de comun acord. Diferenta dintre cursul de la momentul incheierii contractului si cel de la data scadentei constituie castigul uneia dintre parti.
In 2008, cursul euro-leu a fost de 3,7276 la finalul lunii martie, de 3,6475 lei la finalul lunii iunie, de 3,7336 lei la finalul lunii septembrie, respectiv de 3,9297 lei la finalul saptamanii trecute. Practic, dupa cum se poate observa, din vara acestui an cursul euro-leu a intrat pe trend ascendent.
Din vara acestui an pana saptamana trecuta, cursul euro a crescut cu 7,74% fata de leu. Asa ca o devalorizare de inca 12% a leului fata de euro pare posibila pe parcursul anului 2009.
Presedintele Raiffeisen Asset Management (societate care administreaza fondurile mutuale Raiffeisen), Mihai Ion, sustine ca valorile cursului euro-leu la cotatiile futures se stabilesc pornind de la cursul de schimb practicat de BNR, la care se adauga dobanda la vedere in lei, respectiv in euro, pentru perioada de timp luata in calcul (adica 3 luni pentru scadenta martie, 6 luni pentru cea din vara etc). "Cursul euro-leu de la Sibiu provine dintr-un calcul matematic. Asa ca e posibil sa vedem aceste valori in vara", ne anunta Mihai Ion. Totusi, presedintele Raiffeisen Asset Management sustine ca Banca Raiffeisen vede euro la 4,2 lei in martie si spre 3,8-3,9 in toamna lui 2009 daca situatia de pe piata internationala se va calma. "O depreciere mai accentuata a leului in comparatie cu euro e posibila in prima parte a anului 2009, urmand ca, din vara, daca criza se va incheia, euro sa se stabilizeze undeva la 3,8-3,9 lei", mai spune seful Raiffeisen Asset Management.
Unii analisti considera insa ca in 2009 cursul euro-leu va fi de 3,8-3,95 lei, existand sanse mici ca acesta sa treaca de pragul de 4 lei. Bogdan Baltazar sustine ca, daca cursul euro-leu va trece de pragul de 4 lei, Banca Nationala a Romaniei va interveni in piata. "BNR nu are nici un interes ca euro sa treaca de pragul de 4 lei. Asa ca vad euro osciland in 2009 intre 3,8 si 3,95 lei", anunta Bogdan Baltazar.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani