Apartamentele noi au ramas la fel de scumpe

Data publicarii: 24-11-2008 | Imobiliare

Dezvoltatorii imobiliari par sa tina cu dintii de preturile apartamentelor noi construite in Bucuresti. Asta, chiar daca piata este aproape blocata, bancile acorda greu credite ipotecare, iar multi dintre potentialii clienti sunt hotarati sa astepte vremuri mai bune. Din ipostaza de potentiali cumparatori, reporterii "Romaniei libere" au vizitat zece ansambluri rezidentiale noi din Capitala si au constatat ca actuala criza economica nu si-a pus aproape deloc amprenta asupra preturilor locuintelor.

Mai mult decat atat, unii agenti de vanzari au explicat ca exista apartamente al caror pret a crescut cu cateva procente fata de acum cateva luni si ca nu exista nici un motiv ca acestea sa se ieftineasca vreodata. In acest moment, in Capitala nu poti sa cumperi o locuinta noua cu doua camere fara mai putin de 100.000 de euro. Un asemenea apartament situat la periferia orasului, de exemplu in cartierul Prelungirea Ghencea, are o suprafata modesta si finisaje standard.

Bineinteles, preturile urca ametitor daca te apropii de centru. In conditiile in care acum un salariu lunar de 1.000 de euro este insuficient pentru obtinerea unui credit de 100.000 de euro, nu poti sa nu te intrebi: "Cui vor sa-si vanda dezvoltatorii imobiliari apartamentele?".

Scenariul a fost unul simplu. Suntem doi tineri pe cale sa se casatoreasca - aveam nume de familie diferite, deci nu puteam pretinde ca am trecut pe la Starea Civila - si care, in momentul de fata, locuiesc cu chirie. Logic, isi doresc un apartament intr-unul dintre blocurile din cartierele nou-construite si, cum au auzit din diverse surse ca piata imobiliara este in criza, iar preturile se duc in jos, si-au zis ca acum este momentul sa actioneze. Din pacate, ne-am inselat. Dupa numeroase vizionari si oferte, cea mai buna a fost de 1.200 de euro metrul patrat pentru un apartament de doua camere la vreo 80 mp (dintre care doar 70 utili), in conditiile unor finisaje de calitate medie.

Chiar daca am fi acceptat acest pret, cu un salariu al baiatului de 1.000 de euro si de 700 al fetei, bancile agreate de respectivii dezvoltatori imobiliari au refuzat sa ne acorde un credit ipotecar. In conditiile in care era vorba de imprumutul a 80.000 de euro pentru o perioada de 35 de ani. Toti agentii imobiliari pe care i-am contactat ne-au precizat ca preturile apartamentelor noi nu vor mai scadea sub nici o forma.

Rata lunara de 1.380 euro

Prima oprire - Splaiul Unirii, la "Asmita Gardens". Locatia este destul de aproape de centrul orasului, la vreo doi kilometri departare de statia de metrou "Tineretului". Proiectul va cuprinde peste 800 de apartamente in sapte blocuri, primele trei urmand a fi finalizate in ianuarie anul viitor. Pana in acest moment fusesera vandute aproximativ 50. La parterul unuia dintre blocuri - aflat foarte aproape de o artera intens circulata - se afla un showroom, dar in ziua in care am fost noi in vizita nu era nici un posibil client. Am vizionat un apartament de doua camere de 65 de metri patrati, simplu, decomandat. Destul de dragut, cochet, dar neasteptat de mic.

Al doilea tip de apartament cu doua camere avea o baie minuscula, unde nu a fost loc pentru o cada, ci doar pentru o cabina de dus. Agentul ne-a spus insa ca, la cerere, se poate monta o cada. Dusul rece vine o data cu preturile. In functie de finisaje (pentru ca exista trei tipuri de echipare - standard, premium, de lux), acestea incep de la 150.000 de euro si ajung la 185 de mii de euro fara TVA. Adica, in medie, undeva pe la 200 de mii de euro, dar fara loc de parcare, pentru care mai trebuie sa scoti din buzunar 15.000 euro. Despre reduceri nici nu poate fi vorba. "Preturile au crescut pana in luna mai si de atunci stagneaza. Nu vor scadea si nici nu vor fi reduceri pentru ca zona este foarte buna", ma lamureste agentul imobiliar Ionut Balau.

Pentru a-ti putea permite un astfel de apartament de doua camere cu vedere la Dambovita, in valoare totala de 218.960 de euro, trebuie sa achiti un avans de 54.740 de euro, dupa cum ne-a explicat Elena Dumitrache de la Alpha Bank. Restul sumei, de 164.220 euro, o poti primi de la banca in cazul in care dovedesti ca ai un venit lunar de... 11000 RON, pentru doi membri. Adica 2.900 de euro. Am avea de platit 420 de rate a cate 1.381 de euro. Ne-am zis ca nu vom putea dormi linistiti cu gandul la aceasta rata bancara si am plecat mai departe.

"La unele apartamente preturile au crescut"

La "Emerald Residences", in apropiere de Lacul Tei, preturile sunt la fel de inspaimantatoare. Adriana Neagu, manager de vanzari, ne asigura insa ca toate apartamentele de doua camere s-au vandut. Cele de trei camere au preturi ametitoare, intre 239.000 si 298.000 de euro la o suprafata de 120 de mp. Pretul nu include TVA si nici locul de parcare, care costa alti 20.000 euro. Ca o banala informatie, un apartament de 4 camere de 280 de mp costa peste jumatate de milion de euro. Un prieten care s-a interesat de preturi in vara aceasta, inainte de izbucnirea crizei financiare din Romania, se jura ca acestea sunt neschimbate.

Cu alte cuvinte, nici vorba despre promotii sau reduceri. Ba din contra. "La unele apartamente preturile au crescut in ultimele saptamani, iar la altele au ramas in grafic. Ca modalitate de plata, achitati pana la 20% avans si imediat va mutati in apartament. Apoi, veti putea plati diferenta in termen de doi ani prin banca, plus dobanda aferenta. Daca deveniti insolvabil, veti pierde locuinta, deoarece vorbim de un credit ipotecar", ni se explica.

Platesti 100.000 de euro ca sa ai o baie de 6 mp

Am zis ca poate suntem noi prea fitosi si am schimbat peisajul, mutandu-ne catre periferie. Zona Prelungirea Ghencea, unde se construieste pe numeroase fronturi: vile, blocuri de zece etaje, altele mai mici de doar trei sau patru. Din zona pana in centrul orasului, cu masina personala, dimineata, ajungi intr-o ora, poate chiar mai mult, in functie de trafic si noroc. Pentru prima vizionare ajungem pe o strada foarte ingusta, iar locuinta este situata intr-un imobil de doua etaje. Proiectul e in faza de constructie, iar apartamentul de trei camere care ne este propus are 110 mp, dintre care 90 locuibili. Prima veste buna - in acest caz s-a facut o reducere, de la 150 de mii la 130 de mii de euro. Fara loc de parcare, care este la fel de scump ca si in centru, 15.000 de euro. Pretul ni se pare mare, asa ca ne multumim si cu unul mai mic.

De fapt, extrem de mic - 72 de mp, spatiu in care este inclus balconul si unde baia nu are mai mult de 6 mp. si o noua reducere: de la 110 la 95 de mii de euro, conditionata de plata unui avans de 20.000 de euro. Agentul de vanzari Bogdan Ruse ne indeamna sa intram acum la cumparare, pentru ca este cel mai bun moment. "Preturile apartamentelor noi au scazut un pic, dar nu se vor duce mai jos. Au facut si constructorii unele reduceri, deoarece sunt constienti ca e criza, iar creditele se dau mult mai greu."

In a doua locatie ajungem dupa ce parcurgem o strada plina de gropi care va fi asfaltata, spune agentul, in cateva luni, fara a preciza clar de catre cine. Ne putem muta intr-un apartament de doua camere de 70 mp pentru 110 mii de euro. Punctul forte al apartamentului il reprezinta o terasa si o micuta gradina unde "prietena" este invitata sa planteze flori. Cat despre apartamentul in sine… greu putem sa gasim lucruri care sa ii justifice pretul.

La "New Ghencea Residence" ne-a cuprins aceeasi senzatie de haos, blocuri si vile inghesuite una in cealalta, o parte finalizate, restul in santier, muncitori rasarind de peste tot, galagie de nedescris, trafic ametitor. Dar problemele raman - apartamentul de doua camere nu impresioneaza prin dimensiuni, are doar 60 mp. Cel de 90 mp, dintre care mult mai putini utili, fara balcon, se vinde cu 100.000 de euro, un pret bun, spune agentul, pentru ca ar fi printre ultimele care mai sunt de vanzare. Apartamentele de doua camere s-au vandut cu o reducere de 15 mii de euro fata de pretul initial, adica 97 de mii de euro la o suprafata de 60 mp.

Multi spun ca traim vremuri excelente pentru cei care au lichiditati si acum au sansa de a achizitiona la preturi decente diverse bunuri. Pentru apartamentele din cartierele rezidentiale, acele vremuri nu au venit. De aceea, sfatul este sa asteptati. Criza financiara e abia la inceput, iar banii din buzunar nu vi-i ia nimeni.

Cum am fost refuzati de toate bancile

Bucurestiul e plin de imobile care se inalta peste noapte. Intre blocuri, pe terenuri virane, in zone cu trafic ridicat, oriunde gasesc cateva zeci de metri patrati liberi, dezvoltatorii imobiliari trec la atac. Pentru ca terenul e scump, dar mai ales pentru ca doresc sa obtina un castig fabulos si rapid, adesea de peste 100%, pretul final al apartamentelor noi este astronomic. Patronii acestor imobile nu dau insa, in vremuri de criza, semne ca ar renunta la aceste obiceiuri proaste.

In complexul rezidential "Bell Mall Vitan", ieftinirea a fost nesemnificativa, de la 2.050 euro mp la 1.900. Un apartament de doua camere, de 70 mp, ajunge la 135 de mii de euro, iar locul de parcare se vinde cu 1.100 euro mp. In "Camil Ressu Complex", metrul patrat este de 1.760 euro, iar un apartament de 81 de mp ajunge la aproape 150 de mii de euro. In timp ce doua camere de 71 mp va scot din buzunar 130 de mii de euro. La "Camil Ressu Lux", pretul e si mai ridicat, 2.000 de euro mp, asa ca renuntam sa mai auzim si alte detalii.

La "Pallady Ozana", intr-un bloc de cinci etaje, doua camere se dau cu 140.000 de euro. Cea mai consistenta reducere de pret am gasit-o in "Pallady Complex", unde constructorul a coborat pretul pe metru patrat de la 1.400 la 1.000 de euro fara TVA. Astfel incat doua camere de 80 mp ajung la 97 de mii de euro, iar trei camere de 106 mp la 126.000 euro.
si cum vestile proaste nu vin niciodata singure, trebuie sa va spun ca un salariu de 1.000 de euro nu este de ajuns pentru a contracta un credit ipotecar pentru nici unul dintre tipurile de apartamente mai sus amintite.

Romania Libera

Ultimele stiri pe BankNews.ro: