Sase mari banci centrale taie dobanzile cheie, intr-o actiune concertata

Data publicarii: 08-10-2008 | Finante-Banci

Sase mari banci centrale ale lumii, printre care Banca Centrala Europeana (BCE), banca centrala a Marii Britanii si banca centrala americana, Federal Reserve, au decis miercuri sa coboare dobanda de politica monetara cu o jumatate de punct procentual, in contextul crizei financiare mondiale.

"Bancile centrale s-au angajat in consultari stranse si au cooperat in actiuni concertate fara precedent, cum ar fi furnizarea de lichiditate, pentru temperarea presiunilor de pe pietele financiare", arata un comunicat comun al Bancii Centrale Europene (BCE) si al Bank of England (BoE).

Presiunile inflationiste au inceput sa se tempereze in cateva tari, partial ca urmare a ieftinirii energiei si altor marfuri.
BCE avertizeaza, insa, ca recenta intensificare a crizei financiare a majorat riscurile ce ameninta cresterea economica, fapt ce determina o micsorare in continuare a riscurilor la adresa stabilitatii preturilor.

Astfel, BCE a coborat dobanda de politica la 3,75%, Fed la 1,5% si BoE la 4,5%. In schimb, banca centrala a Japoniei s-a vazut in imposibilitatea de cobori dobanda cheie, aceasta fiind deja la un nivel foarte scazut, de 0,5%.

Banca centrala a Suediei a luat coborat dobanda de referinta cu 0,5%, la 4,25%. De asemenea, banca centrala a Elvetiei a decis sa coboare cu un sfert de punct procentual dobanda de referinta. Marja de variatie pentru dobanda cheie coboara, astfel, de la 2,25-3,25% la 2%-3%, potrivit bancii centrale a Elvetiei.

Banca centrala a Canadei a coborat dobanda de politica monetara cu jumatate de punct procentual, la 2,5%.

Decizia marilor banci centrale vine dupa ce bursele asiatice s-au prabusit si cele europene au deschis in scadere, in contextul in care, dupa Statele Unite, a venit randul Marii Britanii sa anunte un plan major de sustinere a sistemului bancar, ce implica o nationalizare partiala a celor mai mari banci.

Indicele bursier japonez Nikkei a coborat, miercuri, cu 9,38%, cea mai mare scadere zilnica de la prabusirea burselor din 1987.

Tendinta de prabusire a cuprins intreaga Asie: cu putin timp inainte de inchiderea sedintei, Bursa din Hong Kong a scazut cu 7%, cea din Seul cu 4,80%, Sidney cu 4,97%, Shanghai cu 3,08%, Singapore cu 4,98%, Bombay cu 8,16%, Bangkok cu 5,62%, Taipei cu 5,76%, Manila cu 4,80%, Kuala Lumpur cu 2,19% si Noua Zeelanda cu 1,90%.

Bursele europene au deschis in scadere puternica: la jumatate de ora de la debutul sedintei de tranzactionare, Londra a pierdut mai mult de 3%, bursa din Paris a scazut cu 4,85%, iar cea din Frankfurt cu aproape 5%.  La Moscova, cele doua burse principale au intrerupt sedinta de tranzactionare la 35 de minute dupa deschidere, din cauza scaderilor masive.

Tranzactionarea a fost suspendata Bursa de Valori Bucuresti (BVB), dupa ce indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 9,25%, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 10,68%. Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), pierdea 14,64%, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 10,60%

In regiunea Golfului, bursele bogatelor monarhii petroliere au inregistrat a patra zi consecutiva de scaderi, cea mai importanta scadere fiind cea a bursei din Dubai, ce a coborat in deschidere cu peste 10%.

La Londra, inainte de a detalia planul in fata Parlamentului, ministrul de finante Alistair Darling a anuntat o serie de masuri de sustinere pentru cele mai mari opt banci din regat, plan a carui valoare ar putea ajunge la 50 miliarde lire, precum si deblocarea unei linii de creditare de 200 miliarde lire sterline.

Cele opt banci implicate sunt Abbey, ce apartine grupului spaniol Santander, Barclays, HBOS, ce este pe punctul de a fi cumparata de Lloyds TSB, HSBC, Lloyds TSB, Nationwide Building Society, cea mai mare banca nelistata din Marea Britanie, Royal Bank of Scotland si Standard Chartered. Toate aceste banci si-au confirmat participarea la planul de salvare.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: