Nu angaja oameni ca tine!
Data publicarii: 25-09-2008 | HR/CariereFenomenul de "mirroring" sau "angajarea in oglinda" are partile sale pozitive, insa o echipa plina de diversitate poate creste inovatia si productivitatea, potrivit Bloombiz.
Cand recrutezi si angajezi oameni noi, iti dai seama uneori ca de fapt cauti oameni exact ca tine? Similari in maniere, ca aspect, inteligenta sau cultura? Poate chiar cu aceeasi educatie sau experienta profesionala in spate, acelasi sex, rasa sau religie?
Daca angajezi oameni in acest fel, poti sa fii sigur ca nu esti singurul. In acelasi timp, totusi, esti la fel ca multi alti sefi care isi subestimeaza compania, dar si pe sine.
Faci ceea ce entrepreneur.com denumeste "angajare in oglinda".
Sa examinam mai in amanunt aceste decizii de angajare in oglinda. Exista cateva motive pozitive pentru care merita sa angajezi "clone". In mod clar, stii exact ce cauti la un candidat bun. Stii ce functioneaza in compania ta cand vine vorba de cunostinte, aptitudini, atitudini, conceptii si comportamente.
In plus, ai stabilit ca angajarea in oglinda poseda atribute dovedite care au fost practice si eficiente pentru organizatia ta. Ai angajat oameni cu anumite calitati personale si profesionale, lasandu-i la o parte pe cei plini de defecte. Ai aruncat esecul si ai pastrat succesele. Aceste politici au condus la satisfactie, implinire si profitabilitate.
Pe scurt, stii exact ce anume conduce catre cele mai inalte performante si victorii. Asadar, este usor de crezut, daca duci aceasta credinta mai departe, ca daca angajezi cat mai multi candidati care detin aptitudinile tale specifice, cu atat mai mult succes vei avea, individual, dar si la nivel de companie. Vor avea mai putin conflicte si vor avea nevoie de mai putin timp pentru a se intelege unii pe altii. Vor comunica mai bine si vor indeplini mai multe sarcini cu succes. Si mai mult, probabil ca vor avea interese asemanatoare si vor dori sa interactioneze mai mult si sa lucreze mai mult, fie independent, fie in echipa, in functie de cultura organizationala.
Pe de alta parte, angajand o "clona", poti trece cu vederea multe alte oportunitati, lucru care iti poate crea dificultati si poate deveni problematic. Acest lucru se intampla de dragul conformitatii. Poti ajunge sa respingi oameni care detin aptitudinile cautate de tine, plus altele suplimentare care ar putea permite companiei sa creasca si sa se extinda, aducand dupa sine rezultate care ar putea crea un mediu mai productiv, mai inovator, mai provocator si mai benefic.
Cand aderi strict la un profil de angajare destul de ingust, prea multe asemanari pot duce la aparitia unor angajati trasi la indigo. Rezultatul inevitabil va fi ca noii veniti vor arata, gandi si se vor comporta ca tine, seful. Interactiunea dintre acesti oameni va sublinia anagajati care nu se stimuleaza reciproc, care nu pun prea multe intrebari, care vor ajunge repede la un consens, in timp ce o discutie contradictorie ar produce mai multe optiuni, perpective, pareri si puncte de vedere. Deseori, oamenii resping idei bune, dar diferite de ale lor. Sau, mai rau, acestia nu exprima cu glas tare anumite pareri divergente pentru ca ar parea prea diferiti, deci de neacceptat.
Desi "angajarea in oglinda" te poate ajuta sa rezolvi o problema sau sa actionezi mai repede, cu toata aceasta uniformitate, ce se intampla cu inovatia si creativitatea? Si ce se intampla cu asumarea riscurilor? Cine devine "avocatul diavolului" care poate propune argumente sau obiective diferite?
Aceasta este o sugestie cruciala pe care tu, antreprenorul de succes, o poti folosi pentru a evita crearea unei echipe "la indigo" si a conformitatii, lucruri care pot infrana productivitatea, inovatia si profitabilitatea.
Incearca sa fii deschis diversitatii, nu doar in ceea ce priveste rasa, sexul sau orientarea sexuala, ci si cand vine vorba de aptitudini, atitudini, interese, experienta profesionala si educatie. Ia in considerare faptul ca fiecare om poate aduce o abordare unice la locul de munca.
Angajatii diferiti intre ei se pot provoca reciproc mult mai des si destul de eficient. Diferentele pot determina oamenii sa gandeasca, sa actioneze si sa simta in feluri noi si diferite. Inovatia, productivitatea, moralul si satisfactia pot creste atunci cand exista diversitate in cadrul unei atmosfere de colaborare. Cuvintele-cheie in acest context sunt "colaborare" si "inovatie".
Opiniile diferite pot genera noi ganduri si idei pentru procese, poceduri, produse si servicii, insa toata lumea trebuie sa lucreze pentru a atinge un obiectiv comun. Si, daca tu, antreprenorul de succes, esti dispus sa incerci ceva nou in ceea ce priveste procesul de recrutare, multe oportunitati se pot ivi.
Precum obisnuia sa spuna motto-ul Apple (in anii '90), "Gandeste diferit!"
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani