Risc major de faliment in constructii si imobiliare
Data publicarii: 25-09-2008 | EconomieSectorul constructiilor si agentiile imobiliare sunt cele mai expuse riscului de faliment sau intarzierii de plati in perioada urmatoare, noteaza Cotidianul. Efervescenta afacerilor din constructii vine in contradictie cu stagnarea tranzactiilor comerciale.
Companiile din sectorul constructiilor sunt amenintate in cel mai inalt grad de situatii de insolventa, incetiniri sau plati intarziate, potrivit agentiei de rating comercial Coface Romania. "Cel mai riscant sector economic din Romania la ora actuala este sectorul constructiilor", a apreciat ieri Cristian Ionescu, directorul companiei al carei principal obiect de activitate este asigurarea creditelor comerciale. Firmele din constructii au cunoscut o crestere exponentiala a afacerilor in ultimii ani, sectorul fiind de altfel acela cu cel mai rapid ritm de dezvoltare, nu mai putin de 33% in primul semestru din acest an. Efervescenta afacerilor vine insa in contradictie cu stagnarea tranzactiilor comerciale imobiliare.
Supraincalzirea economica este evidenta in acest sector, care se confrunta cu multiple probleme, cea mai grava fiind criza de lichiditate. Sectorul este pus in fata lipsei fortei de munca, asadar are loc o crestere a salariilor concomitent cu majorari ale preturilor la materiale, in special la otel si la beton. Foarte multe firme s-au angajat in lucrari si se pot gasi in imposibilitatea de a le face fata. Riscurile sunt cu atat mai mari cu cat companiile au incheiat contracte ferme si nu se pot regasi in pretul lucrarilor nici costurile in crestere cu forta de munca, nici cele cu materialele, spune Cristian Ionescu.
Oficialul Coface a aratat ca societati din domeniu a caror situatie financiara parea foarte buna se pot confrunta cu lipsa de lichiditati: "Constructiile se confrunta cu o criza de lichiditate, generandu-se reactii in lant in momentul aparitiei unui incident de plata". Falimentele sunt in crestere si in randul agentiilor imobiliare, foarte multe la numar, care au intrat in stare de insolventa din cauza scaderii numarului de locuinte tranzactionate si a cresterii preturilor. Compania de rating estimeaza ca ritmul de crestere in constructii va incetini, cel putin pe segmentul de real estate. Pe de alta parte, investitiile in infrastructura ar trebui sa creasca si cu ajutorul fondurilor europene, modernizarea infrastructurii fiind o conditie necesara pentru o crestere economica durabila.
Cu de 822 de cazuri de insolventa, domeniul constructiilor se afla la jumatatea anului pe pozitia a treia intr-un top al falimentelor pe sectoare de activitate cu o pondere de 11% din total. Pe primul loc la falimente se mentine comertul (cu amanuntul, ridicata si distributie), care insumeaza 43,65% - 3.300 de cazuri - din totalul insolventelor inregistrate, principala cauza fiind concentrarea acestuia in retelele de super si hipermarketuri. Pe locul patru intre domeniile cu cel mai ridicat numar de falimente se situeaza sectorul de fabricare a lemnului si a produselor din lemn, cu 412 cazuri, urmat de transporturi, industria alimentara si a bauturilor si de hoteluri si restaurante. In cazul transporturilor, urcarea de pe pozitia a opta la sfarsitul lui 2007 pe locul cinci la jumatatea acestui an a fost cauzata si de cresterea preturilor la combustibili, care i-a afectat mai ales pe micii transportatori, acestia intrand in stare de insolventa.
Integral in Cotidianul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii