Tariceanu: Criza financiara internationala ar putea duce la scumpirea creditului in Romania
Data publicarii: 23-09-2008 | EconomiePremierul Tariceanu a declarat luni ca, in Romania, ar putea aparea o criza a lichiditatilor si o scumpire a creditului ca urmare a crizei financiare internationale, dar ca economia nu va fi expusa major, fiind de asteptat insa o crestere economica in 2009 mai mica decat in 2008.
"S-ar putea ca anul viitor sa avem o crestere economica mai mica decat anul acesta, este foarte posibil", a declarat Tariceanu intr-un interviu acordat TVR, referindu-se la efectele pe care le-ar putea avea criza financiara din SUA asupra economiei romanesti. Premierul a adaugat ca alte efecte ar putea fi o criza a lichiditatilor si o scumpire a creditului, dar ca economia Romaniei, in ansamblu, nu este expusa major efectelor crizei financiare internationale.
Premierul Tariceanu a declarat saptamana trecuta ca Romania nu va fi afectata de criza financiara internationala, turbulentele inregistrate pe bursele romanesti fiind cauzate de nevoia de lichiditati a investitorilor straini, care au fost nevoiti sa vanda participatiile si nu de o scadere a increderii in economia tarii. Declaratia premierului a venit dupa scaderi masive ale bursei romanesti la inceputul saptamanii trecute, intr-un context international marcat de cresterea aversiunii la risc a investitorilor, dupa falimentul Lehman Brothers, preluarea Merrill Lynch si impasul celui mai mare asigurator mondial, AIG, salvat in extremis de Federal Reserve.
In prima jumatate a acestui an, produsul intern brut (PIB) al Romaniei a fost de 195,8 miliarde lei (53,3 miliarde euro), in crestere cu 8,8% fata de perioada similara din 2007, avansul economic anual in trimestrul II fiind de 9,3% - ambele recorduri ale perioadei postrevolutionare, potrivit primelor estimari publicate la inceputul acestei luni de Institutul National de Statistica (INS).
Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca estimarile Guvernului privind cresterea economica se situeaza intre 8,5% si 9,1% pe intregul an.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii