Psihologia comportamentului investitional, o enigma greu de elucidat

Cand vine vorba de bani si investitii nu suntem intotdeauna atat de rationali pe cat credem, ajungand de multe ori sa ne intrebam de ce am luat o decizie atat de proasta. Nu vorbim doar de abilitatile unor oameni din afara domeniului finanicar, al caror talent investitional poate fi pus la indoiala, ci si de investitorii profesionisti, cei recrutati si platiti de companii specializate in tranzactii finaciare al caror venit e tocmai plasarea corecta a banilor.

Teoria economica se bazeaza pe credinta ca indivizii actioneaza intr-o maniera rationala si ca toate informatiile existente sunt inglobate in procesul investitional. Aceasta subpozitie este nucleul ipotezei eficientei pietei.

Dar, cercetatorii care s-au aplecat mai adanc asupra teoriei au dezvaluit multe elemente irationale. Comportamentul financiar este inca un domeniu in care psihologii se straduiesc sa-i identifice parghiile si sa explice cum emotiile umane influenteaza procesul decizional. 

In 2001, Dalbar, o firma americana de analiza financiara, a publicat studiul Quantitative Analysis of Investor Behavior a carui concluzie a fost ca media investitorilor esueaza in a obtine rezultate mai profitabile decat o simpla dobanda bancara. Intr-o perioada de 17 ani indexul S & P 500 a consemnat o rata de profit de 16,29% pe an, in timp ce fondurile neincluse in index au avut doar 5,32% profitabilitate. Mai mult, pentru perioada similiara investitiile cu venit fix au avut un randament de 6,08% in timp ce obligatiunile guvernamentale au raportat 11,83% pe an.

De ce tocmai cei care ar trebui sa stie cel mai bine cum sa inmulteasca banii dau rateuri? Pentru ca economia in sine are structura mentalului uman: un strat rational, exterior, cu reguli clare si universal valabile. Dar si un strat irational, intunecat, cu nenumarati curenti subterani greu de perceput sau intuit. Si are aceasta forma pentru ca e un construct uman de la un capat la altul. Dincolo de o explicatie holistica, cercetatorii implicati in studiul comportamentului investitional au conturat cateva teorii aplicabile in situatii particulare.

Teoria regretului e una dintre ele. Potrivit acesteia, reactia emotionala pe care investitorul o experimenteaza cand realizeaza ca a facut o greseala il va impiedica sa ia decizia corecta la proxima tranzactie. Teama de a nu regreta ii inhiba calculul rational si se va abtine sa vanda sau sa cumpere doar pentru a nu initia o noua greseala frustranta.

Ea este valabila pentru investitorii care au cumparat actiuni ce s-au dovedit pana la urma ineficiente. Ei evita retrairea unui astfel de regret cumparand actiunile companiilor populare, pe care toti ceilalti le cumpara, rationalizand decizia prin afirmatia "toti ceilalti fac la fel". In plus, daca actiunile se vor prabusi, senzatia de regret este mult mai mica stiind ca "toti ceilalti" au cazut in plasa.

Teoria calculului mental stipuleaza ca oamenii au tendinta sa plaseze evenimente particulare in matrite mentale, iar acestea influenteaza uneori comportamentul mai mult decat evenimentul insusi. Psihologii au prezentat unui grup de investitori doua situatii ipotetice: vor sa ajunga la o piesa de teatru, iar biletul costa 20 de dolari. In prima situatie, odata ajunsi in fata casei de bilete realizeaza ca au pierdut o bancnota de 20 de dolari. In a doua situatie, cumpara biletul dinainte, dar ajunsi la intrarea in teatru isi dau seama ca l-au uitat acasa. Intrebarea pusa de psihologi a fost daca vor mai intra sau nu la spectacol. In prima situatie, 80% au raspuns ca vor intra oricum. In a doua situatie ipotetica, doar 40% au declarat ca vor ma intra. De remarcat ca pierderea este similara in ambele cazuri: 40 de dolari. Ceea ce difera sunt doar matritele mentale.

In practica, teoria isi poate gasi un exemplu in ezitarea de a vinde un stoc care candva a avut o rentabilitate uriasa. Dupa ce apele se mai linistesc iar actiunile intra pe un trend usor descendent, investitorii ezita sa le vanda, desi pot suferi pierderi odata cu trecerea timpului. Matrita mentala creata e ca acele actiuni trebuie sa aiba o profitabilitate uriasa ceea ce ii face sa astepte reintorcerea perioadei de aur.

Teoria aversiunii la pierderi, potrivit careia oamenii experimenteaza grade diferite de emotie in fata castigului si in fata pierderii. Mai precis, emotiile unei pierderi sunt mult mai intense si mai marcante decat cele generate de un castig. Adesea, investitorii prefera mai mult risc nu pentru a mari castigul, ci pentru a evita o pierdere. De aceea ei vor ramane fixati pe un stoc riscant sperand ca pretul va sari la un moment dat. Similar se comporta jucatorul de carti care va dubla miza la urmatoare partida doar in speranta ca va reface pierderea anterioara.

Teoria amplificarii reactiei. Cand piata o ia in sus multi presupun ca va continua acelasi trend mult timp. Acelasi lucru se intampla cand lucrurile merg prost. Consecinta este ca plasarea unei importante prea mari evenimentelor imediate duce la scaparea din vedere a datelor istorice, de profunzime. E o recatie amplificata care duce de regula la o umflare exagerata a unor actiuni sau la o scadere dramatica.

George Trifu