Fonduri UE depozitate la Bancpost
Data publicarii: 08-08-2008 | Finante-BanciBancpost a fost selectata pentru depozitarea fondurilor UE destinate agriculturii, dezvoltarii rurale si pescuitului, in urma celei de-a treia proceduri de acest fel organizate de Ministerul Agriculturii, dupa ce precedentele doua au fost anulate in urma contestatiilor.
Selectia a vizat depozitarea fondurilor UE care vor fi virate pana la sfarsitul acestui an, intrucat de la 1 ianuarie 2009 sumele vor fi derulate prin Trezoreria Statului. "De la 1 ianuarie 2009 vom lucra cu Trezoreria Statului, pentru ca va derula si conturi in euro, astfel ca procedura se refera la fondurile pentru acest an. Sumele fiind mici, am folosit procedura de cerere de oferte, nu au fost contestatii, iar castigator a fost desemnat Bancpost", au declarat reprezentanti ai Ministerului Agriculturii. Procedura de selectie a fost lansata la finele lunii iunie, iar ofertele au fost deschise pe 9 iulie.
Prima licitatie a fost lansata in 2007 si a vizat depozitarea fondurilor UE aferente anului trecut. A doua procedura, lansata in 2008, a vizat fondurile aferente unei perioade mai lungi, 2008-2011, pentru a evita organizarea anuala a unor astfel de licitatii, avand in vedere cat de mult se pot prelungi. Ambele au fost insa anulate in urma mai multor contestatii.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii