Loremo, masina supereconomica, intra in productie!
Data publicarii: 28-07-2008 | AutoPoate ca nu va mai aduceti aminte de Loremo LS Concept, coupe-ul cu iz retro care i-a fascinat pe vizitatorii salonului de la Frankfurt de anul trecut cu apetitul extrem de redus pentru hidrocarburi, asa ca o sa va reimprospatam memoria cu cateva cifre: 450 kg greutate proprie 66,7 km parcursi cu un litru de combustibil si viteza maxima de 160 km/h.
Partea cea mai buna? O asemenea minune ecologica va putea fi cumparata chiar de la anul.

Loremo
Nemtii de la Loremo au pornit la drum in acest proiect avand in minte o intrebare pe cat de simpla, pe atat de tipica bunului-simt: ce sens are sa cumperi o masina de o tona greutate, daca in majoritatea timpului doar tu mergi cu ea?
Cum raspunsul a fost unul evident, ei s-au folosit de materiale usoare pentru realizarea unor anumite componente, precum si de un agregat diesel cu cilindree redusa si doar doi cilindri.
A rezultat un coupe sub jumatate de tona greutate care, pe deasupra, este si foarte aerodinamic (coeficient cX - 0,20) ; in consecinta, el este in stare in versiunea de baza sa parcurga aproape 70 km cu un singur litru de motorina, sa accelereze pana la 100 km/h in 20 de secunde si sa inregistreze o viteza maxima de 160 km/h.
Daca performantele vi se par totusi usor geriatrice, nici o problema: fratele mai nervos al lui Loremo LS, numit GT, poate ajunge la 100 km/h in doar 9 secunde si atinge o viteza maxima de 220 km/h, iar pentru asta nu va cere decat 2,7 litri/100 km.
Si, multumita ingeniozitatii tipic germane, atat Loremo LS cat si GT sunt nativ mai rezistente si mai sigure la impact decat masinile obisnuite. Motivul? Ele nu au usi normale, accesul in habitaclu facandu-se prin partea frontala, respectiv posterioara (pasagerii stau spate in spate). Mai putine piese, mai multa suprafata "dintr-o bucata", rigiditate sporita.
Suna prea bine ca sa fie adevarat? Adevarul e ca nici nu am ajuns la "desert": cand va ajunge pe piata, un LS va putea fi cumparat cu 11.000 de euro, in timp ce pentru un GT Loremo va pretinde doar 15.000 de euro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii