Piata bancara din Europa Centrala si de Est continua sa creasca

Data publicarii: 14-07-2008 | Finante-Banci

Piata bancara din tarile Europei Centrale si de Est este dominata in continuare de bancile internationale, care continua sa obtina profit din investitiile in regiune, se arata intr-un studiu UniCredit despre piete bancare din Europa Centrala si de Est remis BankNews.ro. A aparut astfel o piata regionala complet integrata, cu cateva sub-segmente si putin spatiu pentru alte achizitii la nivel local.

"Conform studiului nostru, cota de piata a bancilor internationale in ECE este considerabila, reprezentand 75% din activele bancare in Europa Centrala, 83% in Europa de Sud Est si in Tarile Baltice si 19% in Europa Extinsa", a afirmat Federico Ghizzoni, Directorul UniCredit Group Poland's Markets Division si Membru al Comitetului de Directie pentru regiunea Europa Centrala si de Est in cadrul Bank Austria.

Prin urmare, eforturile recente din cadrul proceselor de fuziuni si achizitii au fost directionate spre piete noi si segmente specializate, in timp ce in contextul global actual, strategiile de crestere se vor concentra cel mai probabil pe crestere organica si deschiderea de noi sucursale.

Lipsa lichiditatilor ar putea constitui o constrangere pentru planurile de crestere ale unor banci cu operatiuni la nivel regional, din cauza cresterii costurilor de finantare,generate de noul context international. Rationalizarea retelelor bancare sau fuziunile si achizitiile globale pot contribui la reconfigurarea pietei bancare din regiune. Acestea sunt rezultatele studiului asupra pietei bancare din Europa Centrala si de Est realizat de economistii UniCredit Group. 
 
Perspective economice in ECE: crestere dinamica

Activitatea economica din ECE isi mentine dinamica, in pofida cresterii pretului riscului la nivel international. Riscul principal este dependenta economica de intrarile de capital, dar chiar si intr-un scenariu care presupune aporturi redus de capital, cresterea sistemului bancar la nivel regional va depasi probabil 4% in perioada 2008-2010. 

Inflatia exercita o presiune puternica asupra tarilor din ECE din cauza ponderii alimentelor si petrolului in cosul de consum din regiune, cu potential efect negativ atat asupra gospodariilor, cat si asupra companiilor. Cu toate acestea, tendinta de aliniere a veniturilor reale este in continuare un stimulent al alinierii pe viitor a nivelurilor de trai.

Gradul de intermediere financiara se mentine la nivel moderat, dar continua, cu volume in crestere la aproximativ 23% CAGR (rata de crestere anuala compusa) in perioada 2008-2010, cresterea segmentului de creditare depasind cresterea segmentului de depozite. Un model bancar ce presupune nevoia de finantare externa inseamna si un risc de constrangeri la nivelul creditarii. Un astfel de risc este compensat partial de prezenta extinsa a bancilor straine.

"Prioritatea cheie pentru sectorul bancar si pentru economia din fiecare tara din regiune ramane a obtine garantia unor finantari solide", a afirmat Debora Revoltella, Economist Sef pentru ECE al UniCredit Group. Tarile Baltice, Kazakhstan si Ucraina se confrunta deja cu constrangeri legate de conditiile de creditare - cu intrari mai reduse de capital care au ca efect o diminuare a cresterii segmentului creditelor si, astfel, la o incetinire a activitatii economice. Capitalizarea din sectorul bancar al ECE se mentine la un nivel ridicat, oferind astfel o modalitate de amortizare pentru potentialele socuri, in timp ce profitabilitatea este estimata la aproximativ 17% CAGR in perioada 2008-2010.

Decalaje de intermediere financiara si rolul important al bancilor internationale

Toate sistemele bancare din regiunea ECE sunt caracterizate de prezenta unor jucatori dinamici, in pofida unui mediu mult mai restrictiv , a dependentei de capital extern si a unei perspective pesimiste privind inflatia.

In sectorul bancar din Europa Centrala si de Est opereaza 2.609 banci, cu active totale de aproape 2.000 miliarde euro. Clasamentul principalelor banci este condus de UniCredit Group care opereaza in ECE3 prin intermediul Bank Austria, cu active totale in regiune de 118 miliarde euro si un profit net dupa impozitare de 2.125 milioane euro. Pe locul doi se afla Raiffeisen, cu active totale de 72,7 miliarde euro si profit net dupa impozitare de 973 milioane euro. Erste Bank ocupa locul trei, cu active totale de 72 miliarde euro, aflata insa pe locul doi din punct de vedere al profitului net dupa impozitare, cifrat la 1.026 milioane euro. UniCredit ocupa o pozitie puternica in regiune, cu o prezenta in 20 de tari, in care opereaza prin intermediul unei retele de circa 3.700 de sucursale. Raiffeisen ocupa locul al doilea, cu retea in 16 tari, urmata indeaproape de Societe Generale cu 2.340 de sucursale in 15 tari din ECE.

In ansamblu, principalele grupuri bancare internationale din regiune intentioneaza sa deschida 4.100 sucursale noi in ECE, majoritatea in pietele noi, ca Rusia si Ucraina. UniCredit Group va deschide circa o treime din aceste noi sucursale, dat fiind ca banca intentioneaza sa se concentreze pe crestere organica in urmatorii trei ani. "Cunoastem piata si putem gestiona o crestere puternica, in pofida mediului in care operam, caracterizat de un risc ridicat. In urmatorii trei ani intentionam sa avem o crestere anuala de 19,3%. Regiunea ECE ramane principala zona pe care ne concentram, unde vom deschide 1.300 de sucursale pana in 2010. Ne axam in intregime pe cresterea organica si pe o extindere puternica a retelei, in special in Turcia, Rusia, Romania si Ucraina", a adaugat Federico Ghizzoni.

Sectorul retail continua sa creasca mai rapid decat sectorul corporate

Economistii UniCredit Group au identificat oportunitati pentru transformarea portofoliului de active al gospodariilor, in pofida volatilitatii pietei de capital si a scaderii apetitului pentru risc.

"Se reduce decalajul in privinta apelarii gospodariilor la credite bancare, dar potentialul de crestere a segmentului de creditare ramane corelat cu nevoia populatiei de crestere a nivelului de trai", spune Revoltella. "Principalele riscuri sunt legate de expunerea gospodariilor la eventuala depreciere a monedelor locale si o oarecare potentiala deteriorare a calitatii creditelor. Intr-adevar, gospodariile din regiune nu pot economisi atat de mult si depind tot mai mult de credite, cu un procent ridicat al datoriilor in valuta, in special pe segmentul creditelor ipotecare", spune Revoltella. Cererea potentiala de locuinte va sustine dezvoltarea ulterioara a creditului ipotecar in tarile din regiune. Cel mai mare potential pe acest segment este prezent in special in tarile din Europa extinsa.

In zona corporate, stabilizarea ciclica este compensata partial de revenirea cererii de credite bancare din partea corporatiilor. Bancile se intrec in oferte de servicii suplimentare, cum ar fi leasing, cash management si finantare structurata, care reprezinta principalele motoare de crestere pentru sectorul corporate banking din ECE.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: