Mii de oameni s-au inghesuit sa ceara taxa auto inapoi
Data publicarii: 02-07-2008 | Finante-BanciIeri, in prima zi de aplicare a noii grile de calcul pentru taxa auto, cand s-a dat unda verde pentru depunerea cererilor in vederea restituirii diferentelor provenite din vechiul si noul bir, mii de oameni au luat cu asalt Directiile Generale ale Finantelor Publice. Nerabdatori, putini dintre ei au inteles ca vor primi banii inapoi doar peste 45 de zile, timp in care functionarii trebuie sa calculeze sumele. Si mai greu le-a fost petitionarilor sa inteleaga ca trebuie sa stea la cozi infernale pentru ca functionarii n-au avut prea mult timp la dispozitie pentru a se pune la punct cu continutul Normelor Metodologice de-abia postate pe site-ul Ministerului Finantelor.
Astfel, daca in Mures, numarul ghiseelor s-a suplimentat pentru a face fata solicitantilor, in alte judete, acestia au fost nevoiti sa stea la unul singur, din lipsa de personal cunoscator.
In Mures, nu toti au avut actele in regula
Astfel, aproximativ o suta de persoane au luat cu asalt, ieri dimineata, ghiseele Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Mures. "Am suplimentat numarul de ghisee, dar oamenii inteleg foarte greu ca taxa nu se poate plati astazi. Potrivit ordinului ANAF, trebuie facute calcule si apoi restituirea se face in termenul legal de pana in 45 de zile. Se inghesuie multi, unii nu au toate datele necesare, se revolta", a declarat directorul DGFP Mures, Marta Ruja, sustinand ca nu au existat incidente majore.
Aradenii s-au asezat la coada din zori
Alte zeci de persoane s-au prezentat, din acelasi motiv, la sediul Directiei Finantelor Publice Arad sau pentru a afla procedurile de restituire a banilor. Primele cereri au fost depuse imediat dupa deschiderea ghiseelor, iar alte zeci de persoane s-au interesat despre procedurile prin care statul le restituie taxa.
"Inca din prima zi au fost depuse zeci de cereri pentru restituirea diferentelor dintre taxa de inmatriculare veche si cea noua. Nu a fost imbulzeala la ghisee, oamenii au completat cererile si au depus documentatiile necesare, iar altii s-au interesat doar despre proceduri", a declarat, pentru aceeasi sursa, Calin Arusti, purtatorul de cuvant al Directiei Finantelor Publice Arad.
DGFP Bistrita avea un singur ghiseu
Sculati cu noaptea in cap, bistritenii nu s-au lasat mai prejos decat aradenii. Zeci de persoane s-au inghesuit la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bistrita-Nasaud pentru a depune cereri ca sa-si recupereze banii platiti pentru taxa de prima inmatriculare, formand coada la singurul ghiseu deschis. Conducerea a motivat deschiderea unui singur ghiseu prin faptul ca nu toti functionarii au apucat sa studieze normele de aplicare a Ordonantei 50 privind taxa de poluare intrucat acestea au aparut abia luni pe site-ul ministerului de resort. "Nu este organizare. De la 7.30 eram vreo 30 de oameni si n-am avansat niciun pic. Noi vrem sa ne recuperam banii. Eu am vreo 700 de euro dati in plus. Cand i-am dat nu era coada, acum uitati cat de greu ii recuperam. Ei stiau, trebuia sa pregateasca doua-trei ghisee si nu au pregatit. Ne-au spus sa mergem la camera 86 care era incuiata si apoi, iar am venit si ne-am asezat la coada la 109", s-a plans un barbat.
Seful Serviciului de Taxe din cadrul institutiei, George Sas, a incercat sa se scuze sustinand ca ordonanta care cuprinde Normele Metodologice le-a fost remisa abia in noaptea de luni spre marti. "Noi ne-am pregatit si azi noapte si acum ca sa putem prelua dosarele, ca altfel ramaneau pentru maine dimineata. Functionarii nici nu au apucat sa citeasca aceste norme. In plus, nici nu ne-am asteptat sa vina atat de multi oameni chiar din prima zi", a spus el.
In Bistrita-Nasaud, peste 1.500 de oameni au platit taxa de prima inmatriculare. Zilnic, alti 30 isi cumpara masini pe care vor sa le inmatriculeze.
Potrivit Normelor Metodologice publicate pe site-ul MEF, in vederea calcularii taxei de catre autoritatea fiscala, persoana fizica sau juridica in numele careia se efectueaza inmatricularea trebuie sa prezinte, in copie si original, urmatoarele documente:
- cartea de identitate a vehiculului;
- in cazul autovehiculelor rulate achizitionate din alte state, un document din care sa rezulte data primei inmatriculari a acestora si dupa caz declaratia pe propria raspundere prevazuta in Anexa 2, precum si rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonoma "Registrul Auto Roman" ori rezultatul evaluarii individual;
- cererea de restituire a taxei auto, publicata pe site-ul ministerului.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des