Doar 10% din magazinele online romanesti sunt profitabile
Data publicarii: 01-07-2008 | Afaceri90% din magazinele online nu sunt profitabile, iar in urmatorii doi-trei ani peste 95% din cele 1.500 de magazine virtuale romanesti existente se vor inchide, noteaza Romania Libera. Abia dupa trei-patru ani, cand vor incepe sa intre companiile mari, piata online va ajunge sa fie profitabila. Majoritatea acestor companii vor alege sa-si faca intrarea in mediul virtual romanesc prin achizitii.
In prezent, 70% din magazinele virtuale romanesti sunt de IT, 2% sunt generaliste, tip amazon, iar 28% sunt magazine de nisa - carti, jucarii, cadouri, plata facturilor etc. Primele sunt si cele mai fragile, doar 20-30% dintre acestea urmand sa supravietuiasca, in timp ce ponderea magazinelor generaliste va creste la 25%, iar a ultimelor la 50%.
Practic, va avea loc o segmentare a pietei: vor exista 3-5 magazine mari, 20-30 mijlocii, iar magazinele mici ar putea avea si ele o sansa daca vor gasi o solutie sa nu mai fie selectate de catre utilizatori numai in functie de preturile afisate.
Acum insa magazinele IT sunt cele care se bat pe cote de piata, deoarece sunt si cele mai multe. Lupta se duce pe nivelul preturilor, ceea ce a condus in timp la perceperea unor adaosuri ridicole - intre 3 si 4%, un nivel din care nu se poate asigura profit. "In momentul de fata, 90% din magazinele online nu sunt profitabile deoarece sunt magazine mici, cu putini cumparatori si cu o marja de profit foarte redusa", a explicat Viorel Balanoiu, director general al onestop.
Practic, aceste magazine intra la categoria "magazine de apartament", cu 1-2 angajati, majoritatea functionand pe baza unei platforme de comert electronic de tip OSCommerce, fara sa faca deloc investitii intr-o strategie de marketing, branding, tehnologie si resurse umane.
De asemenea, aceste magazine nu tin stocuri si din aceasta cauza timpii de livrare sunt mai mari, clientii preferand de cele mai multe ori sa cumpere de la magazinul care livreaza cel mai repede (in maximum 48 de ore). De aceea, pentru a se diferentia pe piata, aceste magazine aleg varianta nefericita a unei strategii de preturi foarte mici, care poate genera vanzari pe termen scurt, dar nu va genera profit. Pentru ca un magazin online sa fie profitabil, acesta trebuie sa mearga cu o marja de profit de minimum 10%, ceea ce nu se intampla in magazinele descrise mai sus.
Astfel ca, majoritatea afacerilor de pe internet sunt finantate din alte activitati. Cu alte cuvinte, sunt foarte putine business-uri 100% online. Iar magazinele offline nu au succes online.
In plus, acum piata online romaneasca are o dimensiune foarte redusa, intrucat accesul la internet este de sub 30%, comparativ cu 90% in tarile nordice. "De aceea, important este cat de mult reusesti sa mentii afacerea pe linia de plutire, pentru a ajunge la momentul in care se va putea obtine profit", a adaugat Balanoiu. "In acest moment avem 20-30 de magazine care incearca sa faca din aceasta activitate cu adevarat o afacere. Jumatate dintre acestea sunt in stand-by, asteptand sa creasca piata si o data cu ea sa creasca si activitatea lor, iar 3-4 fac eforturi sa se promoveze si investesc in site."
Un miliard peste doi ani
Piata magazinelor online va ajunge la un miliard de euro in 2010 si doua miliarde in 2013. Cel care are aceste informatii este proprietarul magazinului online de tip generalist OneStop, Viorel Balanoiu. El si-a inceput afacerea de la 0, a inceput sa o sustina, acum a ajuns la 4 milioane de euro cifra de afaceri, are 25.000 de vizitatori pe saptamana si 5.000 pe zi, veniturile, spune el, vor creste cu mai mult decat dublu in fiecare an, asa ca, la maturizarea pietei, in cinci ani OneStop va ajunge la 50 de milioane euro cifra de afaceri, adica 0,5% din piata.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des