Vanatoarea in Delta Dunarii ar putea fi permisa numai localnicilor
Data publicarii: 10-06-2008 | MediuMinisterul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) va promova un proiect de lege prin care vanatoarea in Delta Dunarii va fi permisa numai localnicilor. 'Sper ca, in curand, sa fie aprobata o lege prin care sa se ajunga la un compromis care sa permita vanatul in Delta Dunarii numai localnicilor. In prezent, vanatul se practica in anumite zone, supravegheat. Sper ca Parlamentul Romaniei sa aiba o pozitie coerenta in acest sens', a declarat, marti, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, la simpozionul 'Avem o Delta. Cum procedam?'.
Potrivit reprezentantilor Asociatiei 'Salvati Dunarea si Delta', in perioada 2005 - 2007, o singura persoana a fost condamnata pentru braconaj in Delta. In instanta au fost trimise 25 de rechizitorii dupa ce institutiile de control au incheiat 850 de dosare pentru braconaj pe care le-au trimis in instanta. In perioada 2005 - 2007 au fost realizate 7.500 de controale.
Pe de alta parte, ministrul Mediului a afirmat ca fauna Deltei a fost afectata de nivelul scazut al apei in unele zonele, cauzat de perioadele de seceta. 'Pentru decolmatarea de urgenta a Deltei, Guvernul Romaniei a alocat suma de patru milioane de lei, iar lucrarile au fost finalizate', a precizat Korodi.
Zece proiecte mari sunt in curs de executie pentru extinderea canalizarilor pentru ape si pentru colectarea deseurilor, la nivel national.
'Pentru renaturarea Deltei avem toate resursele necesare. Astfel, dupa alegeri, speram sa avem semnale de la autoritatile locale pentru ca proiectele in acest sector sa se deruleze. De asemenea, sustinem ideea ca din veniturile acumulate din taxa auto, o parte sa fie directionate catre renaturarea Deltei, prin Fondul de Mediu', a afirmat Korodi.
La randul sau, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Dacian Ciolos, a precizat ca, prin intermediul ministerului pe care il reprezinta se deruleaza doua proiecte mari cu finantare europeana si nationala, care includ Delta Dunarii. Este vorba despre Proiectul de Dezoltare Rurala si Programul Operational pentru Pescuit. 'Proiectele prin care vor fi solicitate fonduri in cadrul Programului Operational pentru Pescuit vor fi primite incepand cu 10 iunie', a adaugat acesta.
Romania va beneficia, pana in 2013, de peste 307,6 milioane euro pentru finantarea investitiilor in domeniul pescuitului, acvaculturii si procesarii, din care 230,714 milioane euro reprezinta fondurile UE, iar diferenta este asigurata din bugetul national.
ROMPRES
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile