Nabucco si South Stream nu pot coexista, considera un expert american
Data publicarii: 30-05-2008 | InternationalProiectele gazoductelor concurente Nabucco si South Stream, ambele catre Europa, dar unul evitand Rusia, iar celalalt initiat de aceasta tara, sunt incompatibile, a apreciat expertul american Zeyno Baran, potrivit AFP.
Primul proiect finalizat il va elimina pe celalalt, pentru ca ambele isi propun sa deserveasca aproape aceleasi piete, a declarat Baran, cercetatoare la Hudson Institute, in cursul unei videoconferinte organizate de ambasada Statelor Unite la Viena.
Cele doua consortiuri isi propun darea in folosinta a conductelor in 2013 si tranzitul a 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.
Proiectul ruso-italian South Stream - sustinut de Grecia, Serbia, Ungaria si Bulgaria, aceste ultime doua tari fiind prezente si in Nabucco - va porni din Rusia si va trece pe sub Marea Neagra pentru a ajunge in Bulgaria. De acolo, South Stream se va diviza in doua ramuri, una spre Italia si Grecia, cealalta spre Austria si Ungaria.
Concurentul sau, proiectul paneuropean Nabucco, este conceput pentru a diminua dependenta Europei de Rusia si va transporta gaz de la Marea Caspica spre Austria, prin Turcia si Balcani. Unii investitori au indoieli ca Nabucco, la care participa Turcia, Bulgaria, Austria, Romania, Ungaria si Germania, va gasi cele 30 de miliarde de metri cubi de gaz pentru a-i asigura functionarea.
In plus, Nabucco a anuntat joi dublarea investitiilor prevazute initial la 7,9 miliarde de euro. Inflatia costurilor de constructie nu ar trebui sa-i afecteze insa rentabilitatea, potrivit sefului consortiului, Reinhard Mitschek.
Rusia este de departe primul furnizor de gaz al Uniunii Europene, acoperind aproape jumatate din importurile sale, mai mult decat cele provenite din Norvegia si Algeria.
Europenii mizeaza totusi pe promisiunea recenta a Turkmenistanului de a le livra 10 miliarde de metri cubi de gaz incepand din 2009.
Un purtator de cuvant al proiectului Nabucco, Christian Dolezal, a contrazis analiza expertului american, argumentand prin cresterea cererii de hidrocarburi. Din punctul sau de vedere, in pofida dublarii costurilor conductei, proiectul continua in mod normal. Inceputul lucrarilor este prevazut pentru 2010.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii