O rata mai mica iti scumpeste creditul la banca

Data publicarii: 23-05-2008 | Finante-Banci

Un credit rambursat in rate mai mici, pe o perioada mai lunga de timp, este considerabil mai scump decat unul similar platit intr-un interval mai scurt, noteaza Adevarul. Cei care doresc sa-si cumpere o casa, o masina sau un bun de consum, dar nu detin banii necesari au ca solutie creditul bancar. In functie de conditiile de creditare, se vor stabili rata lunara pe care clientii o au de platit si perioada de rambursare a imprumutului. Daca acestia dispun de posibilitati financiare mai reduse, vor plati, constransi fiind, o rata mai mica.

Acest lucru va implica, la randul sau, o perioada de rambursare mai indelungata. Pe langa faptul ca vor fi indatorati pe mai multi ani, clientii vor constata ca valoarea totala rambursata este mult mai mare decat in cazul in care ar fi luat acelasi credit pe o perioada mai scurta.

Mai exact, cei care nu isi permit o rata mai mare vor rambursa creditul in mai multi ani, iar suma de rambursat va fi, si aceasta, mai consistenta.

Sa luam exemplul a doi tineri, Andrei R. si George S., din Bucuresti, care isi doresc sa contracteze un imprumut de nevoi personale in valoare de 10.000 euro. In functie de veniturile de care dispun, Andrei R. isi va permite o rata lunara de 245 de euro, in timp ce George S. va putea achita bancii in fiecare luna doar 170 de euro.

Dobanzi mai mari pe termene mai lungi

Presupunem ca cei doi tineri contracteaza un credit de nevoi personale de la Millennium Bank. Banca ii va acorda imprumutul lui Andrei R. pe o perioada de 5 ani si ii va aplica o dobanda anuala efectiva (DAE) de 15,35% pe an. Aceeasi banca ii va oferi lui George S. cei 10.000 de euro pe o perioada de 10 ani, la o dobanda de 15,85% pe an.

Tragand linie, la finalul perioadei de creditare, vom constata ca imprumutul il va costa pe Andrei R. 13.800 de euro, in timp ce George S. va plati cu peste 4.500 de euro mai mult, respectiv 18.350 de euro.

Cu cat valoarea imprumutului creste, cu atat diferentele sunt mai vizibile. De exemplu, un credit imobiliar de 100.000 de euro, rambursat pe 30 de ani, va costa cu aproximativ 100.000 de euro mai mult decat unul pe 15 ani.

Credite relaxate doar pentru cei bogati

Accesul la imprumuturi al clientilor cu venituri mici a devenit mai dificil odata cu aplicarea noilor norme de creditare, pe care bancile au inceput sa le aplice din primavara anului trecut. In timp ce clientii cu venituri peste medie pot imprumuta acum sume de pana la doua ori mai mari, celor cu o situatie financiara precara le este mai greu sa contracteze un credit.

Banca scade din venitul net cheltuielile de subzistenta pentru fiecare membru de familie (in medie, de 250 de lei), iar rata lunara se raporteza la aceasta suma ramasa. Venitul eligibil pe care bancile il iau in considerare se reduce, iar aceasta diminuare va fi resimtita cel mai puternic de familiile numeroase cu venituri scazute. De exemplu, o familie cu doi copii care castiga 1.000 de lei pe luna nu va mai putea beneficia de finantare in noile conditii, deoarece costurile de subzistenta acopera in intregime venitul net.

Adevarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: