BNR estimeaza ca inflatia se va mentine peste tinta in urmatoarele luni
Data publicarii: 07-05-2008 | Finante-BanciNoua proiectie a Bancii Nationale a Romaniei (BNR), inclusa in raportul trimestrial asupra inflatiei, prevede situarea temporara, in urmatoarele luni, a inflatiei anuale peste marja superioara a intervalului de variatie ce incadreaza tinta bancii centrale pentru acest an, arata comunicatul BNR.
BNR a stabilit, pentru acest an, o tinta de inflatie de 3,8%, incadrata de un interval de variatie de plus sau minus 1% (2,8-4,8%), in timp ce inflatia anuala a ajuns in martie la 8,63%, cu aproape 4 puncte procentuale peste marja superioara a intervalului.
De altfel, ultima prognoza a bancii centrale privind inflatia de la finalul acestui an era de 5,9%, nivel care ar marca o noua ratare a tintei de catre BNR, dupa 2007, cand inflatia de la final de an, de 6,57%, a depasit de asemenea intervalul de 3-5% avut in vedere pentru anul trecut.
"Scenariul de baza asociat noii proiectii prevede situarea temporara, in urmatoarele luni, a ratei inflatiei peste limita superioara a intervalului de variatie din jurul tintei si releva riscuri similare celor din prognoza anterioara, cu mentiunea ca acestea pot fi accentuate de incertitudinile crescute ce afecteaza mediul economic international", se arata in comunicatul detaliat al BNR, in care anunta deciziile consiliului de administratie.
Pasajul este singurul indiciu asupra a ceea ce contine noul raport asupra inflatiei, care va fi prezentat pe 8 mai, intr-o conferinta de presa.
Analistii din piata semnalau, de altfel, inaintea anuntarii deciziei BNR, ca amanarea cresterii preturilor administrate, in special la gaz si electricitate, din aprilie pentru inceputul lui iulie, ar putea determina noi accelerari ale inflatiei, care ar putea atinge astfel un varf in iulie, contrar previziunilor anterioare ale bancii centrale si ale pietei, care indicau ca nivelul maxim al inflatiei anuale - de 8,63% - a fost deja atins in martie.
BNR indica mentinerea presiunilor inflationiste
BNR se arata, de altfel, ingrijorata de evolutia inflatiei, mai ales a celei de baza (core), care s-a accentuat puternic in primele trei luni ale acestui an, ca efect al mentinerii unei cereri mari, alimentata de "majorarea substantiala a veniturilor si de continuarea expansiunii accelerate a creditului acordat sectorului privat".
Astfel, inflatia de baza CORE2 ajustata - calculata in conditiile eliminarii impactului preturilor administrate si al celor volatile (legume, fructe, oua si combustibili), precum si a taxei pe viciu - "si-a continuat trendul ascendent, atingand nivelul de 6,81% in luna martie 2008, fata de 5,45% in luna decembrie 2007", arata banca centrala.
In acelasi timp cu mentinerea unui exces de cerere, BNR detecteaza - ca factori principali care creeaza presiuni inflationiste - persistenta si amplitudinea socurilor de natura ofertei, deprecierea leului si deteriorarea anticipatiilor privind inflatia.
In aceste conditii, BNR a luat masuri de inasprire a politicii monetare, urcand dobanda cheie, legand ratele dobanzilor la facilitatile de credit si de depozit de rata de politica monetara si urcand dobanda de penalizare pentru deficitul de rezerve minime obligatorii constituite in lei.
Banca centrala spera sa-si atinga tinta de inflatie pe 2009, daca va fi ajutata de politica fiscala si de reforme structurale
"In contextul macroeconomic actual, consiliul de administratie al BNR reitereaza ca implementarea unui ansamblu coerent de politici monetare, de venituri si fiscale restrictive si intensificarea reformelor structurale sunt esentiale pentru aducerea pe parcursul anului 2009 a inflatiei pe o traiectorie compatibila cu atingerea tintei anuntate", se arata in comunicatul de marti al BNR, care reia comentarii mai vechi legate de nevoia unei politici fiscale mai restrictive.
BNR a mai anuntat ca "va monitoriza indeaproape evolutiile indicatorilor macroeconomici si va evalua perspectivele acestora, in vederea asigurarii in permanenta a conditiilor monetare in sens larg necesare contracararii presiunilor inflationiste si atingerii intr-o maniera sustenabila a obiectivelor de dezinflatie pe termen mediu".
Urmatoarea sedinta de politica monetara a consiliului de administratie al BNR va avea loc in data de 26 iunie 2008, a mai anuntat banca centrala.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii