Pensia publica si cea obligatorie aduc doar 50% din ultimul salariu
Data publicarii: 19-02-2008 | Finante-BanciNumai un angajat din 100 are in prezent o pensie facultativa care ar asigura, la pensionare, un venit egal cu ultimul salariu primit, noteaza Cotidianul.
Pensia publica de stat si cea obligatorie vor reprezenta in viitor peste 50% din ultimul salariu, a declarat Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). "Pensia publica va fi undeva la 35% din salariu, iar cea privata obligatorie, la 20%", mai spune Oancea. Drept urmare, pentru a avea o pensie mai mare de 50% din ultimul salariu, angajatii de astazi sint obligati sa se inscrie la toate cele trei pensii (publica, privat obligatorie, facultativa). In caz contrar, viitorul lor de pensionari va fi la fel de negru precum al parintilor.
Un procent din salariul investit acum va aduce peste 20 de ani trei procente in plus la pensie. Asta este prognoza optimista a fondurilor private de pensii pentru viitor. "In prezent, angajatii dau 2% din salariu la pensia privata obligatorie, urmind ca aceasta contributie sa creasca la 6%. Asta inseamna ca, peste 20-25 de ani, angajatul sa primeasca la pensie de trei ori mai mult decit a contribuit, pentru o perioada de 15 ani", spune Eugen Voicu, presedinte Aviva Fond de Pensii. Deci, daca se va pastra situatia din prezent, rezulta ca, peste 20-25 de ani, o persoana care a contribuit si la pensia privata obligatorie va avea o pensie egala cu 53% din ultimul venit.
Persoanele care doresc sa-si creasca pensia trebuie neaparat sa incheie o pensie facultativa. Asta pentru ca in acest caz angajatul sa poata contribui lunar cu maximum 15% din venitul sau. Si aici, un procent investit acum va aduce trei procente la pensie. Iar cele 15% se pot transforma in peste 45 de procente, deci pensia totala ar putea ajunge la maximum 98% din ultimul venit. Datele statistice releva faptul ca romanii nu investesc insa in pensiile facultative maximumul prevazut de lege, ci undeva in jur de 5% din salariu. In acest caz, pensia va fi undeva la 70% din salariu.
Angajatii care au implinit 35 de ani si s-au inscris la un fond de pensii private (pensie privata obligatorie) vor avea o pensie publica mai mica decit cei care nu s-au inscris. "Este normal ca pensia publica sa fie mai mica pentru angajatii cu virsta de peste 35 de ani care au aderat la un fond de pensii fata de cei care nu s-au inscris, deoarece contributia lor la fondul public de pensii va scadea. Dar, per ansamblu, cei care au aderat la un fond de pensii private vor avea cumulind cele doua pensii (public si privat) un venit mai mare decit cei care nu s-au inscris la un fond privat", crede Mariana Campeanu, presedintele Casei Nationale de Pensii. Asta in varianta optimista, deoarece in cea pesimista lucrurile nu mai stau asa roz.
Integral in Cotidianul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii