Gigantii Internetului sunt in favoarea unei parole unice
Data publicarii: 09-02-2008 | MediaBlestemul oricarui utilizator frecvent de Internet: sa-si aduca aminte diferitele nume, parole si alte elemente de inregistrare pentru site-urile pe care le foloseste frecvent, noteaza Gandul. In scurt timp, aceasta nu va mai fi o problema, cred marile companii online.
Cei mai mari jucatori din industria Internetului, Google, Microsoft, Yahoo, IBM si VeriSigh, lucreaza la dezvoltarea unei parole unice care ar usura mult viata navigatorilor impatimiti.
Cele trei companii s-au alaturat saptamana trecuta Fundatiei OpenID, care se afla in spatele aceste initiative ce a starnit interesul intregii industrii online.
Potrivit presedintelui Fundatiei OpenID, Scott Kveton, o data cu asocierea cu cei cinci giganti initiativa va capata un mai mare avant. "Faptul ca avem ca parteneri aceste companii scurteaza drumul pana la adoptarea parolei unice si ne va permite sa avansam in ceea ce priveste noile tehnologii", spune Kveton.
Sub patronajul OpenID, companiile vor fi nevoite sa furnizeze celorlalte firme informatiile legate de inregistrarea oricarui utilizator de Internet care este de acord sa participe la aceasta actiune. Interesant este faptul ca vor fi puse in comun si informatii personale ale utilizatorilor, cum ar fi datele legate de cartea de credit sau anumite preferinte ale utilizatorului. Toate datele vor fi stocate intr-o baza de date comuna, dar vor putea fi utilizate de catre site-urile implicate in aceasta campanie numai atunci cand utilizatorul de Internet le va permite acest lucru.
Avantajele pentru publicul larg sunt aproape de la sine intelese: prin stabilirea unui singur OpenID, veti putea sa va accesati calendarul de pe Google sau contul de mail Microsoft Hotmail, sa vizitati magazinul virtual de muzica al celor de la Yahoo, toate fara a fi nevoie de inregistrari multiple sau de memorarea unor parole diferite.
Companiile de retail nu au semnat inca un acord cu Fundatia OpenID
Pana la ora actuala niciuna dintre marile companii de retail nu a semnat un accord cu OpenID, dar reprezentantii fundatiei sunt increzatori ca in cel mai scurt timp utilizatorii de Internet vor avea la dispozitie un ID unic pentru site-uri de cumparaturi online diferite.
Pe de alta parte, principalul dezavantaj invocat de criticii acestui sistem este faptul ca stocarea informatiilor personale intr-un singur loc, de unde vor putea fi utilizate de catre toate companiile implicate ar putea crea probleme legate de securitate. Sustinatorii proiectului afirma ca, din contra, OpenID, care va fi un produs gratuit, va putea preveni furtul de identitate si alte probleme de securitate.
"Acest proiect este important in primul rand pentru ca va reduce cantitatea foarte mare de date personale ale utilizatorilor pe care site-urile trebuie sa le mentina la zi", spune Tony Nadalin, seful departamentului de securitate de la IBM.
Desi cei cinci mari rivali din industria online au fost de acord sa colaboreze in aceasta directie, nu a fost precizata inca data la care se va incepe dezvoltarea OpenID. Kveton recunoaste insa ca preocuparile marile companii sunt mult mai variate si ca vor putea trece luni sau chiar ani pana cand utilizatorii vor putea sa vada acest proiect pus in practica.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii