O treime dintre romani prefera sa isi tina banii economisiti in casa

Data publicarii: 13-11-2007 | Lifestyle

Romanii prefera sa pastreze banii in casa, aceasta fiind principala forma de economisire pentru 33,2% dintre acestia, arata un sondaj efectuat de Metro Media Transilvania, la comanda Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar.

"Consideram ca principalul motiv pentru aceasta alegere il reprezinta sumele mici pe care le poate economisi o mare parte dintre romani", a explicat directorul Fondului, Alexandru Matei.

Alte forme de economisire preferate de romani sunt depozitele in lei, in proportie de 21,3% si conturile curente in lei, in proportie de 11,9%, sau cardurile de debit, in proportie de 8,8%.

Numai 4,3% dintre romani aleg sa economiseasca prin depozite bancare in euro, sau sa investeasca in actiuni, in proportie de 2,3%.

Studiul a fost realizat de catre Metro Media Transilvania, institut de studii sociale, sondaje si marketing, desfasurat in luna iulie 2007 pe un esantion de peste 2.000 de persoane, cu varste de peste 18 ani, din 166 localitati din mediul rural si urban. Marja maxima de eroare admisa este de +/- 2,3%.

Volumul depozitelor totale in sistemul bancar a fost de 156 miliarde lei, la sfarsitul lunii iunie 2007, in crestere cu 73,5%, fata de sfarsitul primului semestru al anului trecut.

Dupa primele noua luni ale anului curent volumul depozitelor totale al institutiilor de credit participante la fond ajunsese la 176,6 miliarde lei, in crestere cu 79,3% fata de perioada echivalenta a anului trecut.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: