UE sporeste masurile de securitate pe piata de capital
Data publicarii: 10-09-2007 | Finante-BanciComisia Europeana impune noi conditii privind informatiile pe care trebuie sa le cuprinda documentele ce insotesc transferurile de bani, pentru a se asigura ca nu ajung sa finanteze organizatiile teroriste. Regulamentul CE 1781/2006 stabileste noi reguli referitoare la transferurile de fonduri, vizand cresterea gradului de securitate in interiorul spatiului comunitar.
Statele membre au obligatia de a-si alinia legislatia nationala la prevederile Regulamentului CE 1781/2006, in caz contrar riscand sanctiuni de la 15 decembrie 2007. Pana la 14 decembrie a.c., tarile din blocul comunitar sunt obligate sa notifice Comisia cu privire la institutile implicate in lupta antitero si impotriva spalarii banilor. Comisia si-a propus ca pana la sfarsitul lunii decembrie 2011 sa prezinte Parlamentul si Consiliului European un raport complet privind stadiul implementarii masurilor cuprinse in regulamentul, precum si efectele acestora asupra spatiului comunitar si international.
Prevederile Regulamentului CE 1781/2006 nu se aplica transferurilor realizate prin intermediul telefoanelor mobile sau al dispozitivelor informatice, daca acopera servicii pre-platite sau nu depasesc 150 euro. Totodata, daca platitorul are un acord de plata cu un furnizor de servicii financiare pentru bunuri si servicii sau poate fi identificat pe baza unui cod unic, tranferurile efectuate sunt exceptate de la prevederile Regulamentului.
Flexibilitate pentru ATM
Fluxurile de bani "murdari" pot afecta stabilitatea sectorului financiar si al pietei unice si pot ajunge sa finanteze activitatile gruparilor teroriste, intrucat libera circulatie a capitalului in spatiul intracomunitar poate facilita spalarea banilor si transferul unor fonduri importante in conturile acestora. Situatia a intrat in atentia forurilor europene mai ales dupa atentatele de la 11 septembrie 2001 de la World Trade Center din Statele Unite si cele de la Madrid, din mai 2004, accentuandu-se necesitatea de a spori masurile de securitate in domeniu. Pentru a preveni finantarea activitatilor teroriste, legislatia UE a fost modificata.
Prevederile Regulamentului nu se aplica transferurile care prezinta un risc redus de a ajunge in conturile organizatiilor teroriste, respectiv retragerea de numerar de la terminalele bancare (ATM), debitele directe, platile efectuate pentru acoperirea taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat, amenzile, precum si transferurile in care atat platitorul cat si cel care urmeaza sa incaseze plata ofera servicii financiare de acest tip.
Securitatea datelor declarate, garantata
In statele in care se aplica o derogare de la prevederile regulamentelor UE privind platile electronice pot fi exceptate de la supraveghere speciala platile electronice, intrucat fluxul de bani poate fi urmarit in functie de platitor. Pentru a echivala riscurile aferente si pentru a nu impune un control prea strict privind cerintele de identificare, obligatia de a verifica informatiile oferite de platitor trebuie indeplinita doar in cazul in care suma depaseste 1.000 euro si banii nu provin dintr-un cont. In cazul transferurilor efectuate dintr-un cont, furnizorii de servicii de plata nu sunt obligati sa controleze informatiile cuprinse in documentele aferente. Daca se efectueaza mai multe transferuri de catre un singur platitor, care totalizeaza peste 1000 euro, atunci informatiile trebuie verificate. Datele adunate in aceste situatii se stocheaza, insa nu pot fi folosite in scopuri comerciale.
Prevederile de fata nu se aplica in cazul in care platitorul retrage bani din contul propriu sau daca tranzactia face obiectul unui acord de plata direct in cont, cu conditia existentei unic de identificare care sa permita urmarirea banilor.
Intermediarii pot refuza tranzactia
Pentru a permite autoritatilor implicate in lupta impotriva spalarii banilor si finantarii gruparilor teroriste sa urmareasca sursa fondurilor utilizate de acestea, transferurile efectuate in afara spatiului comunitar trebuie insotite de documentatie completa. Autoritatilor trebuie sa li se asigure acces complet la aceste documente doar in scopul prevenirii, investigarii si combaterii spalarii banilor si finantarii activitatilor teroriste. Pentru transferurile efectuate de un singur platitor catre mai multe parti din afara Comunitatii, informatiile asupra acestuia trebuie sa fie detaliate.
Furnizorului de servicii financiare ii revine sarcina de a implementa sisteme care sa-i permita verificarea datelor raportate de platitor si identificarea informatiilor lipsa. Deoarece cele mai mari riscuri ca banii sa ajunga in buzunarele teroristi le prezinta transferurile anonime, furnizorii trebuie sa evite si sa solutioneze situatiile in care apare lipsa unor informatii cerute de legislatia europeana in vigoare si sa le raporteze autoritatilor responsabile. Totodata, daca exista suspiciunea ca banii ajung in buzunarele cui nu trebuie, furnizorul poate refuza efectuarea transferului. Documentele trebuie arhivate, pentru a putea fi puse la dispozitia autoritatilor.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman