Constanta si Suceava, in topul accesarii fondurilor SAPARD
Data publicarii: 21-08-2007 | EconomieCele mai multe proiecte SAPARD au fost realizate in judetul Constanta, respectiv 283 de proiecte insa, in functie de valoarea proiectelor, cele mai multe fonduri europene au ajuns in judetul Suceava, a informat, marti, Agentia pentru Dezvoltarea Rurala si Pescuit (APDRP). "Solicitarile de fonduri europene SAPARD au inregistrat diferente foarte mari de la o regiune la alta si de la un judet la altul, fiind influentate direct de nivelul dezvoltarii economice al regiunii sau judetului dar si de interesul agentilor economici pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile", se precizeaza in comunicatul remis de APDRP.
Astfel, cele mai multe proiecte SAPARD au fost realizate in judetul Constanta, respectiv 283 de proiecte in valoare de 205,8 milioane de lei. De asemenea, in judetul Suceava au fost aprobate 272 de proiecte, in valoare de 336,14 milioane de lei. In topul privind accesarea fondurilor SAPARD se afla si judetul Timis, cu 227 proiecte, respectiv judetul Iasi cu 207 proiecte.
Potrivit APDRP, cele mai putine proiecte SAPARD, respectiv 37, au fost realizate in judetul Mehedinti, unde beneficiarii au solicitat fonduri de 31,7 milioane de lei, fiind inregistrata cea mai scazuta rata a alocarilor SAPARD la nivel judetean.
"In aceeasi situatie se afla si judetele Giurgiu, Ilfov, Covasna, Bistrita Nasaud si Sibiu, unde au fost depuse in jur de 500 de proiecte", informeaza APDRP.
Raportat la numarul de locuitori din fiecare judet, repartizarea fondurilor europene SAPARD inregistreaza o modificare a ierarhizarii in functie de numarul de proiecte sau de valoare totala a acestora. Astfel, in judetul Tulcea au fost depuse 154 de proiecte, ceea ce reprezinta sase proiecte la 10.000 de locuitori.
In judetele Mehedinti, Prahova si Dolj au fost inregistrate cele mai putine proiecte raportate la 10.000 de locuitori, respectiv 1,5 proiecte in Mehedinti si cate 1,8 proiecte in Prahova si Dolj.
Pentru programul SAPARD Romania a primit fonduri europene de 1,5 miliarde de euro, din care a reusit sa cheltuie circa 842,65 milioane de euro. Diferenta trebuie utilizata pana in 2008, data la care se finalizeaza programul SAPARD.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău