Fiscul va colecta, din 2008, si contributiile la pensiile private

Data publicarii: 10-07-2007 | Finante-Banci

Agentia de Administratie Fiscala va avea ca atributii, incepand de la 1 ianuarie 2008, colectarea contributiilor la pensii private, prevedere care va fi introdusa in Codul de Procedura Fiscala, a declarat, marti, Daniel Chitoiu, presedintele ANAF. In luna august 2007, pensiile private obligatorii (Pilonul II) vor deveni operationale, companiile de asigurari avand termen pana la sfarsitul lunii noiembrie sa atraga cat mai multi clienti.  Pentru pilonul II vor contribui aproape trei milioane de angajati.

In primul an de functionare a pilonului II al sistemului de pensii, catre fonduri de pensii administrate privat vor fi transferate doua procente din contributia la asigurarile sociale de stat, contributia transferata urmand sa fie majorata cu 0,5% pe an, pana la 6%, in interval de opt ani.

Potrivit legii, la pilonul II al sistemului de pensii vor participa obligatoriu tinerii cu varsta pana in 35 de ani. Persoanele cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani vor putea participa optional la acest sistem, iar celor peste 45 de ani le este interzisa participarea.

Societatile de administrare de fonduri private pe pilonul II autorizate prealabil de Comisia de Supraveghere a Sistemului de pensii Private trebuie sa se inregistreze la Oficiul National al Registrului Comertului si sa obtina mai apoi autorizarea de administrare a fondului de pensii administrat privat, pentru a deveni administratori ai unor fonduri de pensii obligatorii.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: