Taxarea muncii in Romania, printre cele mai mari din Europa
Data publicarii: 09-07-2007 | EconomieImpozitarea ridicata a fortei de munca in Romania, una dintre cele mai mari din Europa, dauneaza intregii economii, determinand o reducere a productivitatii muncii si, prin urmare, a PIB, fara sa ofere, in schimb, siguranta pensionarilor, se arata intr-un studiu al Bancii Mondiale. Potrivit studiului realizat de Banca Mondiala, "Programul de dezvoltare umana in Romania", sistemul de pensii "continua sa fie afectat de slabiciuni structurale majore si sa impuna o rata de contributie sporita care stimuleaza evaziunea, reducand si baza de contributie".
Forta de munca din Romania este una dintre cele mai greu impozitate din Europa, cheltuielile totale cu asigurarile sociale (pensii, sanatate, somaj, accidente de munca si handicap) reprezintand jumatate din salariul brut.
Intr-un clasament al valorii contributiilor platite atat de angajat, cat si de angajator in Europa, Romania se situeaza pe locul sase din 26 tari, cu 46,25%, fiind depasita numai de Olanda, Cehia, Franta, Albania si Polonia. La polul opus al clasamentului de afla Belgia, Marea Britanie si Irlanda, unde contributiile cumuleaza mai putin de 30%.
Desi nivelul contributiilor in Romania este unul dintre cele mai mari din Europa, in mod surprinzator, veniturile pe care statul le colecteaza din aceste contributii sunt printre cele scazute. Astfel, Romania ocupa alaturi de Marea Britanie si Irlanda ultimele trei locuri, intre cele 26 de tari europene, reusind sa adune din contributii o suma insemnand mai putin de 6% din PIB. Austria, Italia, Polonia si Slovenia obtin din contributii sume de peste 12% din PIB, aflandu-se pe primele locuri, in Europa.
"Contributiile semnificative sporesc costurile ne-salariale aferente activitatilor profesionale si pot avea efecte adverse asupra crearii de locuri de munca si, prin extensie, asupra posibilitatilor de sustinere a planului de pensii acordate de la bugetul de stat", puncteaza expertii Bancii Mondiale.
Contributiile sociale au crescut, in Romania, incepand din anii 90, ca urmare a cresterii rapide a numarului de pensionari, in paralel cu scaderea numarului de platitori, cresterea somajului si a angajarii la negru. Problemele demografice, sociale si economice s-au rasfrant asupra bugetului, diminuand veniturile si majorand cheltuielile. Guvernul a incercat sa contracareze efectele negative ale tranzitiei si a sporit procentul contributiilor.
Studiul Bancii Mondiale evidentiaza ca "efectul combinat al taxelor mari aferente salariilor il constituie reducerea productivitatii muncii si angajarea de forta de munca experimentata, si prin urmare si o reducere a PIB-ului. Astfel, sistemul de pensii nu numai ca nu ofera siguranta persoanelor in varsta in mod durabil si echitabil, dar mai si dauneaza intregii economii".
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii