Vodafone Romania reduce tarifele de roaming
Data publicarii: 02-07-2007 | IT&CVodafone Romania anunta reducerea tarifelor de roaming Vodafone World, pentru apelurile in statele membre ale Uniunii Europene, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Noile tarife de roaming ale Vodafone Romania corespund reglementarilor Uniunii Europene, care a stabilit o valoare maxima a Eurotarifului de 0,49 Euro / minut + TVA pentru apelurile efectuate si 0,24 Euro / minut + TVA pentru apelurile primite in roaming.
Incepand din 29 august 2007, Vodafone Romania ofera clientilor care calatoresc in strainatate un tarif unic de 0,65 USD / minut, fara TVA (echivalentul a 0,48 Euro / minut) pentru apelurile efectuate catre destinatii din Uniunea Europeana, indiferent daca utilizeaza sau nu reteaua unui operator preferat Vodafone. Pentru apelurile primite in roaming, in spatiul Uniunii Europene, clientii Vodafone Romania vor beneficia de tariful unic de 0,32 USD / minut, fara TVA (echivalentul a 0,24 Euro / minut). Noile tarife Vodafone World au fost stabilite in conformitate cu prevederile regulamentului Uniunii Europene, la cursul de schimb din data de 30 iunie 2007.
"Ne bucuram sa oferim clientilor nostri in continuare tarife extrem de avantajoase pentru convorbirile in roaming. Cu Vodafone World si Vodafone Passport clientii nostri care calatoresc in strainatate beneficiaza de cea mai competitiva oferta de roaming de pe piata. Acesta este rezultatul mai multor initiative pe care le-am introdus in ultimii ani pentru a oferi clientilor nostri o valoare mai mare de utilizare", a spus Liliana Solomon, Presedinte & Chief Executive Officer Vodafone Romania.
De asemenea, incepand cu 29 august, Vodafone Romania anunta modificarea zonelor de roaming incluse in programul Vodafone World:
-
Zona 1 va include toate statele membre ale Uniunii Europene, respectiv: Germania, Italia, Grecia, Cipru, Ungaria, Polonia, Austria, Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, Portugalia, Spania, Finlanda, Suedia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Cehia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria precum si teritoriile: Insulele Canare, Insulele Azore, Insula Madeira, Guiana Franceza, Guadaloupe, Reunion si Gibraltar.
-
Zona 2 cuprinde celelalte tari europene, cu exceptia Ucrainei, Serbiei, Muntenegru, Belarus si Groenlandei.
-
Zona 3 include Asia, Africa, America Centrala si de Sud, Australia, Ucraina, Serbia, Muntenegru, Belarus si Groenlanda.
-
Zona 4 - Statele Unite, Canada, Mexic, Rusia si India, iar Zona 5 - restul lumii.
Tarifele Vodafone World pentru apelurile in roaming catre alte destinatii, din afara Uniunii Europene, precum si pentru apelurile video, SMS, MMS si GPRS nu suporta modificari.
Utilizatorii Cartelei Vodafone si Vodafone 2in1 vor beneficia automat, incepand cu 29 august 2007, de noile tarife Vodafone World pentru Uniunea Europeana. Utilizatorii serviciilor pe baza de abonament pot solicita gratuit noile tarife de roaming Vodafone World pentru Uniunea Europeana, apeland Serviciul Relatii cu Clientii, la numarul *222, in perioada 29 iulie - 28 august 2007. Activarea noilor tarife se va produce in termen de 30 de zile de la data solicitarii.
Incepand cu 29 septembrie 2007, abonatii care nu au solicitat, in perioada mentionata, activarea noilor tarife vor beneficia automat de acestea, cu exceptia clientilor Vodafone Passport. Acestia din urma vor beneficia in continuare de tarifarea Vodafone Passport, atunci cand utilizeaza o retea Vodafone Passport, si de noile tarife Vodafone World, atunci cand utilizeaza o alta retea a unui partener de roaming Vodafone din Uniunea Europeana.
Vodafone Passport ofera romanilor care calatoresc in strainatate o valoare de utilizare fara egal si economii substantiale pentru convorbirile in roaming. Unul dintre avantajele majore ale optiunii Vodafone Passport este ca pe masura ce durata apelului creste, tariful mediu al convorbirii scade. Spre exemplu, un client Vodafone Romania, cu abonament Vodafone Standard, care calatoreste in Germania, va plati 1.41 USD (fara TVA) la efectuarea unui apel de 3 minute catre Romania, adica un tarif mediu pe minut de 0,47 USD (echivalentul a 0,35 Euro / min, la cursul oficial de schimb din 30 iunie 2007).
Incepand din 16 iunie 2007, clientii Vodafone Passport care calatoresc in Europa beneficiaza de o taxa de conectare pentru fiecare apel de 0,99 USD (fara TVA), redusa de la 1,20 USD (fara TVA).
Redactia BankNews.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani