Calificarile obtinute in Romania, neechivalate in tarile ''surori'' din UE

Data publicarii: 13-06-2007 | Educatie

Sunt calificarile obtinute intr-un stat membru comparabile cu cele obtinute in alt stat? Pai, specialistii spun ca nu prea. In 2005, Uniunea Europeana a reglementat o varietate de calificari profesionale, dar exista inca domenii in care calificarile nu sunt comparabile la nivel european. Raportorul Mario Mantovani spune ca in acest moment cheia rezolvarii acestei probleme pare a fi adaptarea cadrului european de calificari pentru invatarea continua.

Oficialul european este de parere ca trebuie sa existe un cadru comun european pentru calificari si diplome, deoarece acest lucru face parte din strategia de la Lisabona, care doreste sa faca din economia europeana cea mai competitiva economie din lume, alt scop fiind crearea de locuri de munca. De aceea, zice Mantovani, trebuie sa ne concentram pe invatare, nu numai in cadrul scolii obligatorii, ci si pe tot parcursul vietii; este nevoie de improspatarea continua a cunostintelor, tinand cont de viteza cu care evolueaza lumea. Pe de alta parte, specialistii spun ca Uniunea Europeana si, in primul rand, Parlamentul European au lucrat mult in ultimii ani la realizarea libertatii de circulatie a persoanelor in UE si acest aspect ar putea reprezenta o contradictie cu mentinerea valorilor diferite ale diplomelor in Europa.

Totusi, Mario Mantovini crede ca acest cadru european al calificarilor va favoriza mobilitatea in UE. Cand spune asta, oficialul european detaliaza ca se gandeste la cercetatori, tineri studenti, voluntari si in general la toti cei care vor sa circule in Europa. El da ca exemplu situatia in care s-a aflat instalatorul polonez care a speriat Franta si dupa care s-a explicat ca probabil acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care poporul francez a votat impotriva Constitutiei.

Integral in Curentul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: