Cele mai scumpe parfumuri din lume

Data publicarii: 10-05-2007 | Lifestyle

Parfumul se compune dintr-un concentrat aromat (uleiuri esentiale) diluat intr-un amestec de alcool si apa, ponderile acestora fiind cele care influenteaza persistenta mirosului si tipul parfumului. Esenta de parfum este cea mai concentrata (20-30% parfum), si implicit cea mai scumpa, aroma acesteia pastrandu-se pana la 8 ore. Apa de parfum sau parfumul de toaleta are o concentratie de parfum cuprinsa intre 12-20% si un miros destul de persistent, care dureaza pana la 6 ore. Apa de toaleta (6-12% parfum) se raspandeste mai repede, de aceea este recomandata aplicarea de mai multe ori in aceeasi zi, mirosul mentinandu-se aproximativ patru ore. Apa de colonie (facuta celebra de Napoleon) are cea mai slaba concentratie de parfum, circa 2-6%, restul fiind alcool in combinatie cu apa, motiv pentru care persistenta sa nu depaseste 3 ore.

Parfumurile sunt etichetate si in functie de sex. Esentele care imprima o nota feminina sunt cele florale (iasomie, trandafir, levantica) si orientale (arome puternice, de condimente si rasina), in timp ce parfumurile masculine au la baza esente aromatice, lemnoase si ciprate (de feriga, stejar, santal si lemn), ne-a marturisit AnaMaria Isip, brand manager Prestige Parfum.

Urmand tendinta impusa de creatorii de moda care lanseaza mai multe colectii vestimentare pe an, marile case de parfumuri incearca sa aduca cu ceva nou in fiecare sezon, sa imbine esentele dupa retete cat mai sofisticate si mai neobisnuite. Editiile limitate, si in special de vara, au devenit deja o obisnuita in aceasta industrie a carei valoare a depasit anul trecut 30 miliarde de dolari, conform datelor Euromonitor.

Parfumul aduce intotdeauna un element de surpriza, datorita gradelor diferite de volatilitate ale substantelor aflate in compozitia sa. In primele minute se simt notele de varf, care sunt foarte puternice, dar se evapora rapid, lasand loc notelor mijlocii, mult mai delicate si care persista pana la cateva ore. Ultimele note, cele de baza sunt cele mai durabile, dezvaluind adevarata "personalitate" a parfumului.

In plus acelasi parfum se simte in mod diferit de la o persoana la alta pentru ca reactioneaza cu uleiurile naturale specifice fiecarui corp in parte. Este si unul din motivele (alaturi de anotimp sau momentul zilei) pentru care alegerea perfecta, dintre cele sase categorii de esente de parfum - oriental, oceanic, lemons, fructat, floral sau verde, este destul de dificila. "In cazul celor mai multe parfumuri, aceste esente se combina, se intrepatrund, pentru un efect olfactiv complex" ne-a declarat AnaMaria Isip.

Cele mai scumpe parfumuri:

  • Imperial Majesty, Clive Christian (500ml) - $215.000
  • No.1, Clive Christian (30 ml) - $2.150
  • Poivre, Caron - $2.000
  • No. 5, Chanel - $1.850
  • Les Larmes Sacrees de Thebes, Baccarat - $1.700

Integral in Wall-Street.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: