Arhiva » Mai 2014 » 20 Mai 2014
Toate stirile publicate in data de 20 Mai 2014 | 23 de inregistrari
-
Angajaţii din bănci au salarii cu o treime mai mari decât înainte de criză, dar ritmul creşterilor salariale este de două ori mai lent decât media la nivel naţional
Bancherii continuă să fie printre cel mai bine plătiţi angajaţi din economie, în ciuda restructurărilor care au avut loc în acest sector în ultimii ani. Cu un salariu mediu net lunar mai mare de 4.000 de lei, angajaţii din bănci au avut la finalul lunii martie salarii chiar mai mari decât cei din industria IT, supranumiţi „răsfăţaţii crizei“, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
-
Raiffeisen leasing - active de 30 mil. euro de la ING Lease
Raiffeisen Leasing, firma de leasing financiar a Raiffeisen Bank, a semnat în octombrie anul trecut cu ING Lease preluarea unor active de leasing de peste 30 milioane de euro, reprezentând finanţări acordate unui număr de circa 60 de clienţii companii mari şi medii.
-
Bancpost şi Intesa Sanpaolo pe lista băncilor de vânzare?
Bancpost, controlată de grupul elen Eurobank, recent privatizat, şi Intesa Sanpaolo, filială a uneia dintre cele mai mari bănci italiene, se numără printre potenţialele ţinte de preluare pe piaţa bancară locală, potrivit analiştilor de la Raiffeisen Bank International.
-
RBS a revenit pe profit anul trecut, cu 9 mil. lei, dar bilanţul i s-a prăbuşit la 2 mld. lei, iar reţeaua a dispărut
RBS, devenită în septembrie anul trecut sucursală a grupului britanic The Royal Bank of Scotland, Edinburgh, a revenit în categoria băncilor profitabile în 2013 cu un rezultat net de 9,1 milioane de lei după ce în 2012 alunecase sub pragul de rentabilitate în contextul implementării unui program de restructurare şi al pregătirilor pentru vânzarea businessului de retail.
-
Grupul Marex a intrat în insolvenţă cu datorii de 100 mil. euro din cauza lipsei de lichidităţi
Capitularea Marex Brăila, cu afaceri de 200 mil. euro pe an, este cea mai mare insolvenţă din industria cărnii din ultimul deceniu.
-
Banca Transilvania a investit în ultimii cinci ani 50 de mil. de euro în tehnologie
Banca Transilvania a investit în ultimii cinci ani circa 50 milioane euro în tehnologie, din care 20 milioane euro în noul sistem de core-banking, implementat de la începutul anului trecut, cota de piaţă crescând de la 8,1% la 9%, în funcţie de active, a declarat preşesedintele CA, Horia Ciorcilă.
-
Testele de stres vor fi 'foarte dificile' pentru unele bănci din Germania
Scenariul nefavorabil al testelor de stres se va dovedi 'foarte dificil' pentru unele dintre instituţiile financiare germane, a afirmat, marţi, preşedintele Autorităţii de Reglementare a Pieţelor Financiare din Germania (BaFin), Elke Koenig, transmite Reuters.
-
Liviu Voinea: Chiar dacă trecem la euro, luaţi-vă credite în lei
Ministrul bugetului, Liviu Voinea, i-a îndemnat azi pe români să-şi ia credite în lei, chiar dacă peste 4 ani România va trece la euro.
-
Qatarul a achiziţionat o participaţie de 1,75 mld. euro în Deutsche Bank
Deutsche Bank, unul din cele mai mari grupuri bancare din Europa, intenţionează să-şi majoreze capitalul cu opt miliarde de euro, după ce a vândut o participaţie în valoare de 1,75 miliarde de euro unei firme de investiţii controlate de un membru al familiei regale din Qatar, transmite BBC.
-
Voinea: Costul la care România se împrumută de pe pieţele externe va scădea după îmbunătăţirea ratingului
Baza de investitori pentru titlurile de stat româneşti se va lărgi foarte mult în urma recentei îmbunătăţiri a ratingului României de către agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's, iar costul la care România se împrumută de pe pieţele externe va continua să scadă, poate chiar abrupt, a arătat luni, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
-
O bancă românească vrea să facă achiziţii
Omul de afaceri Valer Blidar, fondatorul Băncii Comerciale Feroviare, a declarat, luni, că analizează piaţa bancară pentru o eventuală achiziţie.
-
Traderul care a provocat pierderi de 5 miliarde de euro băncii Societe Generale s-a predat poliţiei
Jerome Kerviel, revenit din Italia şi aşteptat în Franţa pentru a efectua o pedeapsă cu închisoarea, a fost reţinut duminică la miezul nopţii în localitatea Menton (sud-est), la scurt timp după ce a trecut frontiera, a transmis o corespondentă a agenţiei France Presse aflată la faţa locului.
-
Ce se ascunde în spatele promisiunilor de câştiguri fabuloase din tranzacţii Forex
Bombardamentul de pe internet cu reclame privind câștiguri fabuloase, obţinute din trazacţii pe pieţele valutare (FOREX), ascunde multe capcane, ca acelea de la un cazinou.
-
Valer Blidar: Ţinta Băncii Feroviare e să finanţeze achiziţia terenurilor agricole de către români
Banca Comercială Feroviară, controlată de omul de afaceri din Arad, Valer Blidar, a trecut pe profit la finele primului trimestru din acest an, pentru prima dată după cinci ani de la înfiinţare.
-
Islanda a început procesul de anulare a datoriilor persoanelor fizice
Islanda a anunţat, luni, că a demarat cu succes procesul de anulare a unei părţi din datoriile celor care au luat un credit imobiliar, proces care ar putea scuti aproximativ jumătate din gospodării de la plata unei sume de până la 26.000 de euro, transmite AFP.
-
Rambursări de TVA de peste un miliard lei în mai
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna mai, TVA în valoare de 1,07 miliarde lei.
-
O acţiune a BCE în luna iunie este foarte probabilă -membru consiliul director
Yves Mersch, membru în consiliul director al Băncii Central Europene, a dat luni un semnal foarte clar că BCE îşi va relaxa şi mai mult politica monetară la reuniunea din luna iunie în condiţiile în care inflaţia din zona euro este mult sub ţinta avută în vedere de BCE, transmite AFP.
-
Credit Suisse va plăti Statelor Unite o amendă de 2,8 miliarde de dolari
Banca Credit Suisse a pledat vinovat luni pentru a fi ajutat la evaziune fiscală clienţi bogaţi americani şi a fost de acord să plătească o amendă de 2,815 miliarde de dolari autorităţilor americane, a anunţat banca într-un comunicat difuzat în Elveţia.
-
Carpatica Asig în redresare financiară. Ce cuprinde planul prezentat la ASF
Autoritatea de Administrare Financiară (ASF) a deschis procedura de redresare financiară la compania Carpatica Asig.
-
Leul se depreciază uşor. Euro rămâne la 4,43 lei
BNR a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4343 lei pentru un euro şi 3,2374 lei pentru un dolar.
-
Doi din trei români au datorii. În jumătate dintre cazuri valoarea depăşeşte 5.000 de lei
Doi din trei români au o datorie, iar în jumătate dintre cazuri aceasta depăşeşte 5.000 de lei, arată concluziile unui studiu de specialitate implementat de iVox în România şi Polonia, prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, de Kruk România.
-
Cazul Toma: BCR pierde şi ultima cale de atac. Acuză magistraţii de părtinire, vrăjmăşie şi patriotism local
Banca Comercială Română a pierdut şi în ulima cale de atac în cazul Toma, după ce Curtea de Apel Argeş a respins contestaţia în anulare a băncii. Cei de la BCR au încercat să răstoarne decizia instanţei de recurs prin care s-a stabilit că dobânda din mai multe contracte de credit va fi calculată după formula Euribor + 1,5%, în locul dobânzii de 10%. Banca a încercat să mute procesul în alt judeţ, sub pretextul că magistraţii din Piteşti sunt părtinitori.
-
Erste: România nu va putea adera la euro mai devreme de 2021
2021 este cel mai apropiat termen realist de aderare a României la moneda unică europeană, din cauza convergenţei reale reduse a economiei româneşti cu cea a Zonei Euro, potrivit unui studiu al Erste Group Research. Noua ţintă oficială de aderare este 2019, dar acestui termen se opun mai ales argumentele sărăciei românilor şi a productivităţii scăzute a muncii lor, în comparaţie cu zona euro.