Arhiva » Decembrie 2008 » 10 Decembrie 2008

Toate stirile publicate in data de 10 Decembrie 2008 | 52 de inregistrari

  • Volkswagen cere garantii de stat pentru diviziile financiare

    Volkswagen a cerut garantii de la statul german pentru diviziile sale de servicii financiare, potrivit unui comunicat de marti al celui mai mare producator auto din Europa, citat de Reuters. Garantiile urmeaza sa acopere refinantarea creditelor auto, a declarat un purtator de cuvant al Volkswagen, fara sa precizeze cuantumul garantiilor pe care le cere din pachetul

  • UniCredit Tiriac Bank va finanta 50% din valoarea proiectelor companiilor, fata de 80% in prezent

    UniCredit Tiriac Bank va finanta doar cel mult 50% din valoarea proiectelor companiilor, fata de 80% in prezent, ca masura prudentiala, insa vrea ca la finalul lui 2009 sa isi sporesca volumul creditelor fata de 2008, a spus, marti, directorul retelei corporative a bancii, Gabriel Jeflea. "Atunci cand bancile finantau pana la 80% din valoarea proiectelor, finantarile se acordau

  • Institutiile financiare romanesti erau cei mai importanti creditori ai statului in 2007

    Peste jumatate din datoria publica a Romaniei era anul trecut denominata in valuta, in special in euro, si s-a realizat prin imprumuturi, cei mai importanti creantieri ai statului fiind institutii financiare romanesti, arata un studiu al Eurostat. Potrivit graficelor Eurostat, nerezidentii detineau circa 30% din creantele asupra statului roman, in timp ce entitatile rezidente

  • Aproape un sfert dintre aplicatiile web au probleme importante de securitate

    Aproape un sfert dintre aplicatiile web au vulnerabilitati sau probleme importante de securitate, potrivit unui studiu efectuat de Corsaire, bazat pe evaluarile aplicatiilor de securitate din ultimii sase ani, citat de itnews.com. Compania de consultanta a constatat ca, in ciuda unei imbunatatiri generale a securitatii in ultimii sase ani, aproape 25% din problemele existente

  • Sectorul constructiilor a raportat cele mai multe intarzieri la plata, in noiembrie

    Numarul de intarzieri la plata raportate de firmele asigurate din portofoliul Coface in relatia cu clientii lor s-a dublat in noiembrie, aproximativ 60% dintre incidente provenind din sectorul constructiilor, puternic afectat de criza financiara mondiala, a anuntat Coface Romania. Criza financiara internationala a facut ca multe dintre companii, inclusiv din

  • Dezacord intre principalele tari din UE in ceea ce priveste planul de relansare economica

    Uniunea Europeana trebuie sa finalizeze, la summitul de joi si vineri, un plan de relansare coordonat in fata recesiunii, dar principalele tari membre nu se inteleg asupra a ceea ce trebuie facut, tensiunile fiind clare intre Germania, pe de o parte, si Franta si Marea Britanie, de cealalta parte. Sefii de stat si de guvern europeni, care se reunesc joi

  • Romania are cele mai bune perspective pentru angajare din Europa in trimestrul I 2009

    Perspectivele pentru angajare din Romania s-au inrautatit usor pentru primul trimestru al anului viitor, dar raman cele mai bune in randul tarilor din Europa cuprinse intr-o ancheta de conjunctura a agentiei de recrutare Manpower. Astfel, ancheta desfasurata in randul angajatorilor arata pentru Romania un sold conjunctural (diferenta intre procentul asteptarilor de

  • Banca centrala a Canadei a taiat dobanda cheie la cel mai mic nivel din ultimii 50 de ani

    Banca centrala a Canadei a coborat marti dobanda cheie cu trei sferturi de punct procentual, la un nivel minim al ultimilor 50 de ani, de 1,50%, si a anuntat ca economia tarii este in recesiune, relateaza Reuters. "In timp ce economia Canadei a evoluat in conformitate cu asteptarile in timpul verii si la inceputul toamnei, in prezent intra in recesiune, ca urmare

  • Steve Forbes e consecvent: Tot capitalismul ne va scoate din criza

    Steve Forbes, detinatorul celebrei publicatii Forbes Magazine, va continua, in ciuda crizei economice, publicarea revistei sub motto-ul "The Capitalist Tool" (Instrumentul capitalistilor), avand convingerea ca spiritul antreprenorial si capitalismul ne salveaza de criza, potrivit presei britanice. Pe coperta revistei din luna noiembrie, Steve Forbes apare zambind, la costum

  • BRD-SocGen a inceput sa realizeze de marti tranzactii pe derivate la Bursa din Sibiu

    BRD - Groupe Societe Generale a inceput sa realizeze din sedinta de marti tranzactii cu derivate la Bursa din Sibiu, in nume propriu si in contul clientilor, dupa ce a fost inscrisa ca participant pe piata administrata de Sibex, potrivit comunicatului transmis de bursa sibiana. BRD - Groupe Societe Generale a anuntat in prima parte a lunii august ca va realiza in mod direct

  • Romania este printre cele mai expuse tari din UE la efectele negative ale globalizarii

    Romania se numara printre tarile din Uniunea Europeana (UE) care sunt cele mai vulnerabile la globalizare, deoarece fabrica produse cu valoare adaugata scazuta si are o forta de munca slab calificata, potrivit raportului "Regiunile in 2020" publicat de Comisia Europeana. Cele doua caracteristici ale economiei romanesti ar putea genera dificultati in atragerea de

  • Banca Mondiala: Economia Romaniei va creste cu 3,2% in 2009

    Banca Mondiala estimeaza ca economia Romaniei va creste cu 3,2% in 2009, iar deficitul de cont curent se va corecta semnificativ, pana la 8,6% din PIB anul viitor, dupa o adancire la 15,5% din PIB la finalul lui 2008. Potrivit raportului "Global Economic Prospects 2009", Banca Mondiala estimeaza, pentru 2008, o crestere economica de 8,6% in cazul Romaniei. Tot pentru anul acesta, institutia prognozeaza o adancire a deficitului de cont curent pana la 15,5%

  • AFM: CE nu va avea obiectii la triplarea taxei auto, pentru ca modul de calcul a fost mentinut

    Comisia Europeana nu va avea obiectii in ceea ce priveste triplarea taxei de poluare la autoturisme, deoarece nu a fost modificat modul de calcul, fiind majorat doar cuantumul, a spus presedintele Administratiei Fondului de Mediu, Mihai Toti. "Comisia nu intervine in ce priveste stabilirea valorii taxei, ci doar daca se produc discriminari, or aici nu e vorba de asa ceva

  • AIG nu renunta la bonusuri pentru a nu-si pierde managerii

    AIG, cea mai mare companie de asigurari din SUA, ale carei prime financiare au fost aspru criticate de autoritatile americane dupa nationalizarea grupului, in urma unei infuzii de capital in valoare de 80 miliarde dolari, a oferit bonusuri de fidelitate de pana la 4 milioane de dolari pentru 38 de directori, scrie Bloomberg. Primele au variat intre 92.500 de dolari

  • Google, dat in judecata pentru ajutorul dat teroristilor

    Un avocat indian a deschis un proces impotriva companiei Google pe care o acuza ca prin serviciul Earth a ajutat teroristii din spatele recentelor atentate sa isi localizeze si sa isi planifice mai bine atacurile, scrie The Telegraph. Amit Karkhanis, cel care a deschis procesul, a cerut instantei sa oblige Google sa ascunda obiectivele considerate strategice sau sensibile

  • Cum vor arata automobilele urbane din urmatorii ani (Foto)

    Aglomeratiei urbane incearca sa-i raspunda deopotriva edilii si producatorii de automobile, fiecare cu mijloacele proprii. Cei dintai incearca sa faca brese in trafic, sa creeze alternative sau sa imbunatateasca infrastructura. Cei din urma incearca sa produca automobile cat mai mici, capabile sa jaloneze cu usurinta printre obstacolele din trafic. E ceea ce au facut

  • Femeile, mai putin afectate de criza financiara si lipsa banilor decat barbatii

    Barbatii sunt mai fericiti cand au buzunarele pline cu bani, in timp ce femeile gasesc o mai mare bucurie in interactiunea cu prietenii, copiii, colegii sau sefii, reiese din ultimul raport al firmei de consultanta Nilesen, intitulat Happiness Study. Cercetarea, efectuata in luna aprilie a anului curent in 51 de tari, a avut ca principala concluzie faptul ca femeile sunt mai putin afectate de criza financiara si lipsa banilor decat barbatii. Astfel, in 48 de tari

  • Sapte modalitati de reducere a cheltuielilor de sarbatori

    Implicatiile financiare ale sarbatorilor de iarna sunt cunoscute de toti, insa, pentru multi, cheltuielile din acest an ar putea avea urmari mai mari decat in trecut. Reducerea primelor de Craciun, inghetarea creditelor, majorarea preturilor la principalele bunuri precum si la o serie de taxe (un exemplu ar fi valoarea politei RCA pentru care toti asiguratorii au anuntat cresteri) pot lovi serios bugetele oricarei familii. De aceea, reducerea unor cheltuieli specifice

  • Banca Mondiala: economiile emergente s-ar putea confrunta in 2009 cu falimente bancare

    Criza bancara internationala, amplificata in ultimele luni de falimentele unor institutii financiare uriase, s-ar putea prelungi pe intreg anul 2009 facand ca atat economiile dezvoltate, cat si cele in curs de dezvoltare sa intre intr-o recesiune cronica, avertizeaza Banca Mondiala in raportul privind perspectivele de evolutie pe 2009. "Urmare a incapacitatii de plata a unui

  • Angajatul unei banci a furat 250 de mii de lei si i-a jucat la casino

    Un angajat al unei banci din Radauti, Suceava, a jucat aproape 250 de mii de lei din banii bancii la cazino. Omul a inceput sa ia din banii de la serviciu inca din luna septembrie. Barbatul de 32 de ani s-a predat politistilor. De patru luni, el rula banii dintr-un cont intr-altul, astfel incat nici unul dintre colegi nu si-a dat seama de ce se intampla. Sumele le juca la

  • De la 1 ianuarie, fumatul in restaurante va fi restrictionat

    Restaurantele trebuie sa aiba, incepand cu 1 ianuarie, spatii special amenajate si delimitate pentru fumatori si nefumatori. Desi mai sunt doar 3 saptamani pana sa intre in vigoare norma Ministerului Sanatatii, nici un restaurant nu este pregatit in acest sens. Un tur prin cateva restaurante arata ca nu sunt pregatite sa respecte normele de la data impusa

  • Averi de top in parlament

    Opt dintre cei mai bogati 300 de romani fac parte din noul legislativ, averile lor insumand peste 2,5 miliarde de euro, potrivit "Capital". Trei dintre bogati au fost parlamentari si in legislatura trecuta, adica Dan Voiculescu, Verestoy Attila si Calin Popescu-Tariceanu, scrie revista "Capital". Voiculescu a renuntat, cel putin pe hartie, la averea estimata de Top 300

  • Nu se mai cumpara apartamente in faza de proiect

    Criza imobiliara si intarzierile la livrarea apartamentelor noi au facut ca doar locuintele in blocuri finalizate sa mai aiba cat de cat cautare. Dezvoltatorii care mizau pe vanzarea locuintelor inca din faza de proiect pentru a finanta proiectele imobiliare trebuie sa-si schimbe planurile. Agentii imobiliari spun ca putinii clienti care mai sunt interesati de achizitionarea unei locuinte noi se orienteaza catre blocuri deja finalizate. "Fata de anii trecuti, clientii

  • Angajatii cheie trebuie pastrati

    Pentru a face fata crizei, multe companii sunt tentate sa renunte la o parte dintre angajati. In fiecare zi apar anunturi privind disponibilizari sau reducerea productiei. Expertii atrag insa atentia ca una dintre cele mai mari greseli ar fi ca firmele sa renunte sau sa nu reuseasca sa pastreze angajatii-cheie. "In situatii de criza, oamenii buni pleaca primii. Companiile romanesti trebuie sa fie foarte atente. Ei se tin prin comunicare directa, prin implicare in planul de criza, prin metode de compensare care sa corespunda momentului

  • PwC: Evitati la sange orice intarziere

    Companiile trebuie sa-si regandeasca toate strategiile la noua situatie, fara ca noile proiecte sa fie adoptate sub influenta panicii, a declarat ieri Speranta Munteanu, Senior Director la PricewatherhouseCoopers. "Toate proiectele in derulare trebuie revizuite. Sa evitati la sange orice fel de intarziere in ceea ce va propuneti sa faceti, pentru ca in situatii de criza orice

  • Romania, pe ultimul loc la marketing direct

    Romania se afla pe ultimul loc in Europa Centrala si de Est (ECE) in ceea ce priveste bugetul alocat marketingului direct, potrivit unui studiu al agentiei de servicii de marketing direct Linea Directa Communications. Specialistii de pe piata locala estimeaza insa ca bugetele de marketing direct se vor dubla, ca pondere in totalul bugetelor de marketing. Companiile romanesti

  • Incetinirea importurilor a redus deficitul comercial al lunii octombrie cu 9%

    Importurile de bunuri in Romania si-au incetinit semnificativ ritmul de crestere in octombrie, la 3,6% raportat la aceeasi luna din 2007, in timp ce exporturile au avansat cu 13,3%, evolutie care a redus deficitul comercial lunar cu 9%, arata datele publicate miercuri de Statistica. Astfel, importurile Romaniei au insumat in octombrie 5,23 miliarde euro, iar exporturile

  • Restantele la credite au crescut de 2,4 ori intr-un an, pana la 680 milioane euro in octombrie

    Restantele romanilor la credite au ajuns la 2,49 miliarde lei (680 milioane euro) la finalul lui octombrie, in crestere cu 141% fata de octombrie 2007, in timp ce ponderea datoriilor neplatite in volumul total al imprumuturilor acordate aproape s-a dublat in aceeasi perioada, arata datele BNR. In octombrie 2007, restantele la imprumuturile populatiei si firmelor

  • La sfarsitul anului 2008, ceasurile vor fi date inapoi cu o secunda

    In 2008 vom trai mai mult... cu o secunda. Comisia internationala responsabila cu standardele cronologiei a anuntat ca pe 31 decembrie, la ora 23:59:59 ora meridianului Greenwhich, ceasul se va da inapoi cu o secunda. In acel moment in Romania va fi deja 1 ianuarie 2009, ora 1:59:59. Schimbarea este justificata de incetinirea miscarii de rotatie a Pamantului. Mai exact

  • Bursa de la Bucuresti - in moarte clinica

    Dupa o perioada agitata, cu fluctuatii foarte mari ale pietei, in ultimele doua saptamani Bursa de la Bucuresti a intrat intr-o stare latenta. Perioada de doua luni, cu scaderi puternice si volatilitate ridicata a ramas in urma mai ales din cauza investitorilor de pe piata. "In momentul de fata piata s-a linistit pentru ca investitorii au plecat. Daca acestia ar fi ramas

  • SUA: Plan de 15 miliarde dolari pentru salvarea industriei auto

    Congresul Statelor Unite va supune miercuri la vot un plan de 15 miliarde dolari pentru salvarea industriei auto, realizat de democrati in acord cu administratia Bush, cu scopul de a mentine companiile auto pe linia de plutire, obligandu-le sa se restructureze, scrie Bloomberg. Acordul presupune desemnarea unui asa-numit "tar al industriei auto", care ar putea forta

  • Danila: Garantarea totala a depozitelor, solutia impotriva emigrarii fondurilor

    Garantarea integrala a depozitelor ar putea sa previna plecarea unor fonduri importante din depozitele bancare, la fel cum tari care au luat aceasta masura au atras resurse din statele limitrofe, a declarat, ieri, Nicolae Danila, fostul presedinte al BCR. "Sunt tari care au lansat proiecte de garantare in totalitate si foarte multe resurse s-au miscat deja din statele

  • Daca tot e criza economica, macar sa avem frigiderul plin

    Romanii vor cheltui in perioada sarbatorilor de iarna, in medie, 585 de euro. Exact cat elvetienii. Daca vanzarile hipermarketurilor se vor mentine la cote ridicate, nu acelasi lucru se poate spune despre cele ale retailerilor de electronice. Sarbatorile de iarna aduc, de regula, retailerilor vanzari ametitoare, in multe cazuri acestea fiind duble fata de media celorlalte

  • ANAF: Taxa auto majorata se aplica din 8 decembrie

    Administratiile financiare trebuie sa aplice prevederile ordonantei referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicule din momentul publicarii actului normativ in Monitorul Oficial, respectiv 8 decembrie, se arata intr-un comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). 'Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica

  • Restante la furnizori. Urmeaza salariile?

    Dificultati in finantarea platilor catre furnizori, instrumente de plata refuzate de banci, intrari in insolventa. Acesta este tabloul mediului de afaceri din ultima luna, asa cum reiese dintr-un studiu realizat in noiembrie de compania Coface Romania. Patronii arata cu degetul catre BNR si sistemul bancar in general, considerati a fi principalii vinovati pentru lipsa

  • Angajari doar pe spranceana in 2009

    Ponderea firmelor care intentioneaza sa aduca oameni noi in primul trimestru al anului viitor a scazut sub o treime. Companiile specializate recomanda restructurari si pastrarea elitelor. Ponderea firmelor care intentioneaza sa faca angajari in primul trimestru din 2009 a coborat la 28%, cu patru puncte procentuale sub nivelul aferent perioadei octombrie-decembrie 2008

  • Economistul-sef al EFG Eurobank estimeaza ca economia Romaniei va creste anul viitor cu 3,8%

    Economia Romaniei ar putea creste cu 3,8% in 2009, fata de un avans al produsului intern brut cu putin peste 8% anul acesta, a declarat miercuri economistul-sef al EFG Eurobank, Gikas Hardouvelis, la un seminar desfasurat la Banca Nationala a Romaniei (BNR). El se asteapta la o temperare a cresterii economice in statele emergente din Europa Centrala

  • BRD-SocGen va realiza tranzactii la BVB de la inceputul anului viitor, in locul BRD Securities

    BRD-SocGen va realiza in mod direct operatiuni la Bursa din 5 ianuarie 2009, in locul casei de brokeraj BRD Securities, din cadrul grupului, dupa ce a primit aprobarea Consiliului Bursei de Valori Bucuresti, potrivit comunicatului transmis miercuri de catre BVB. Aceasta inlocuire realizata de BRD - Groupe Societe Generale face parte din procesul de integrare

  • Deprecierea leului a limitat in noiembrie temperarea inflatiei la 6,8-7,2%

    Deprecierea leului a limitat temperarea inflatiei anuale in noiembrie la 6,8-7,25%, in ciuda unui efect de baza favorabil, in contextul in care cererea ramane ridicata si continua sa sustina preturile, estimeaza analistii. In septembrie, rata anuala a inflatiei coborase la 7,39%, de la 8,02% in august. In iulie, inflatia atinsese varful ultimilor trei ani, de 9,04%. "Cursul

  • Theodor Stolojan este numele premierului desemnat de Traian Basescu

    Theodor Stolojan este numele premierului desemnat de Traian Basescu. Presedintele Traian Basescu le-a spus liderilor politici, pe care i-a convocat la Cotroceni, ca premierul desemnat este Theodor Stolojan. Presedintele Traian Basescu a anuntat ca a ales un premier capabil sa gestioneze criza si efectele, precum si instutiile statului.

  • Ghetea: Bancile prezinta saptamana viitoare la BNR propunerile de modificare a normelor de creditare

    Bancile vor prezenta BNR saptamana viitoare propunerile de modificare a normelor de creditare, care vor include separarea in regulament a creditelor ipotecare de cele de consum si a celor garantate ipotecar de cele negarantate, a spus miercuri, presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea. "Asociatia Romana a Bancilor (ARB) va prezenta in cursul

  • Oancea: 2009 va fi anul deciziilor de fuziuni pe pilonul II, in urma carora vor ramane 9-10 jucatori

    Noua sau zece administratori vor ramane pe piata pensiilor private obligatorii (pilon II) dupa un proces de fuziuni si preluari, urmand ca anul 2009 sa fie unul al deciziilor de concentrare a pietei si in special de fuziuni, a declarat presedintele CSSPP, Mircea Oancea. "Pe piata pensiilor private obligatorii vor ramane circa 9-10 jucatori", a estimat seful CSSPP

  • In Romania exista doar 39 de puncte de informare turistica

    In Romania exista doar 39 de puncte de informare turistica, adica mai putin de un centru pentru fiecare judet al tarii, in conditiile in care in celelalte state comunitare fiecare mare oras beneficiaza de mai multe astfel de puncte. "In Romania turisii beneficiaza de un nivel foarte slab de informare turistica, comparativ cu celelalte state din UE, unde promovarea

  • Isarescu: Romania va incheia acest an cu o crestere economica de 8%

    Cresterea economica a Romaniei ar putea fi in acest an de 8%, a spus miercuri guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu. In primele noua luni, produsul intern brut (PIB) al Romaniei a crescut cu 8,9%. Isarescu a mai spus ca deficitul de cont curent ramane una din principalele probleme ale economiei romanesti, dar este in acelasi timp o consecinta a dezvoltarii rapide a tarii in ultimii

  • AIG poarta discutii in vederea vanzarii American Life Insurance

    Companiile de asigurari Axa SA, MetLife Inc, Prudential Plc si fondul suveran de investitii China Investment Corp poarta discutii pentru a cumpara o divizie a asiguratorului American Insurance Group (AIG), intr-o tranzactie estimata la 10,8 miliarde dolari, conform unor surse, citate de Reuters. Fiecare dintre cele patru companii poarta discutii separate

  • Burger King a deschis cel de-al cincelea magazin al retelei din Romania

    Lantul de restaurante tip fast-food Burger King a deschis in luna decembrie, dupa 9 luni de la intrarea pe piata locala, cel de-al cincelea restaurant al retelei din Romania, in Capitala, au declarat miercuri reprezentantii companiei. Cu o capacitate de 120 mp, restaurantul se afla situat in zona de foodcourt din centrul comercial Cora Pantelimon. "Depasind

  • Isarescu: Deficitul bugetar ar putea depasi 3% din PIB in 2009, daca nu se iau masuri de corectare

    Deficitul bugetar ar putea depasi nivelul de 3% din produsul intern brut (PIB) in 2009, daca nu se iau masuri de corectare a acestui dezechilibru, a spus miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. "Deficitul bugetar ar putea depasi 3% din PIB in 2008 si in 2009, fara masurile adecvate de corectie. In loc de buget multianual, am avut ani cu mai multe bugete. Rectificarile

  • Putin anunta infiintarea unei comisii speciale anticriza

    Premierul rus Vladimir Putin a anuntat miercuri infiintarea unei comisii speciale care va coordona masurile anticriza, au informat agentiile ruse, relateaza AFP. Comisia va fi condusa de prim-vicepremierul Igor Suvalov. "Cred ca este absolut necesar sa unim fortele guvernului pentru a exista un centru unic, putand astfel sa comparam evolutiile

  • CEC Bank si Alpha Bank Romania au semnat un contract de finantare de 121 mil lei pentru CE Craiova

    CEC Bank SA si Alpha Bank Romania SA au semnat miercuri un contract pentru o finantare de 121 milioane lei Complexului Energetic (CE) Craiova, cu garantia statului (79,09%), prin care compania energetica va efectua modernizari la un depozit de zgura. Finantarea va acoperi necesarul pentru realizarea proiectului de mediu "Marirea stabilitatii depozitului

  • Banca Romaneasca si-a revizuit in scadere tinta de active si planul de extindere a retelei

    Banca Romaneasca va incheia acest an cu o crestere de 65-70% a creditelor fata de sfarsitul anului trecut si de 20% pe partea de depozite, dar si-a revizuit in scadere tintele privind activele bancii si extinderea retelei, a declarat miercuri directorul general al bancii, Andreas Maragkoudakis. "Ne-am scazut tintele privind valoarea activelor de la sfarsitul acestui an

  • ANI si ANAF au semnat un protocol pentru acces gratuit la informatii fiscale despre contribuabili

    Agentia Nationala de Integritate si Agentia Nationala de Administrare Fiscala au incheiat, miercuri, un protocol prin care se asigura ANI acces gratuit la informatiile privind contribuabilii persoane fizice si persoane juridice, cum ar fi declaratia de venit si situatia financiara. Protocolul a fost semnat de presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala

  • Isarescu: Majorarea unei taxe principale este dilematica, trebuie privit la structura bugetului

    Orice majorare de taxa principala in Romania este "dilematica" in prezent si este nevoie mai degraba de o privire atenta la structura cheltuielilor bugetare, a spus miercuri guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu. El a mentionat ca este nevoie de o restrangere a cheltuielilor bugetare anul viitor, insa politica fiscala are nevoie de o privire