Arhiva » August 2006 » 02 August 2006

Toate stirile publicate in data de 02 August 2006 | 42 de inregistrari

  • Comertul electronic in Romania este nepromovat, dar face vanzari de milioane

    "Cand vorbim de comert electronic in Romania, toti analistii sunt de acord cu potentialul extraordinar al acestei piete dar nimeni nu poate evalua cu exactitate ce presupune aceasta activitate in prezent ca volum de business", precizeaza Sergiu Cone, editorialist la NoCash, intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. "Aceasta pentru ca, pe langa magazinele virtuale care vand prin intermediul unor procesatori inregistrati in Romania avem si comercianti care procesea

  • Invazia documentelor sufoca activitatea firmelor

    Accesul greoi la documentele fizice reprezinta un inconvenient major pentru companii. Un studiu realizat de compania Terradox Solutions in randul a 380 de companii romanesti arata ca o firma din cinci lucreaza cu documente fizice, in timp ce numai 6% folosesc avantajele arhivarii electronice.

  • Iarna va aduce noi scumpiri de gaze

    Pana la sfarsitul acestui an, pretul gazelor naturale din import va ajunge la 300 de dolari/1000 mc, a declarat la The Money Channel, ministrul economiei si comertului, Codrut Seres. Cresterea pretului gazelor de import era de asteptat in conditiile in care pretul petrolului a depasit anul acesta maxime istorice, a mai apreciat ministrul.

  • Adio turisti straini pe litoralul romanesc

    Celebra companie TUI nu va mai aduce turisti straini pe litoralul. Reprezentantul World of TUI, Ciprian Popescu, a explicat ca aceasta decizie a fost determinata, in principal de faptul ca gradul de satisfactie al turistilor straini pe litoralul romanesc este sub nivelul mediu acceptabil.

  • Justitia rusa a lichidat compania petroliera Yukos

    Justitia rusa a decis, marti, lichidarea gigantului Yukos, fostul numar unu al petrolului rusesc, reprezentantii justitiei considerand compania in stare de insolvabilitate, in ciuda recuperarii unor datorii ale companiei, informeaza AFP.

  • Mici probleme la privatizarea CEC

    Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu a declarat, in cursul zilei de marti, ca in momentul de fata Comisia de privatizare a CEC nu negociaza sume ci clauze ale contractului de privatizare. "Si la CEC, ca si la BCR, avem probleme legate de ajutorul de stat acordat", a explicat Sebastian Vladescu.

  • Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara, acuzata de santaj

    Patronatele din industria alimentara l-au acuzat, in cursul zilei de marti, pe presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Marian Avram, ca apeleaza la santaj pentru a obtine acceptul patronatelor de a plati inspectiile realizate de stat.

  • Caietul de sarcini pentru licitatia 3G a fost cumparat de 5 firme

    Caietului de sarcini pentru licitatia de atribuire a urmatoarelor doua licente 3G a fost achizitionat de 5 companii, au declarat reprezentantii Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI).

  • Din septembrie, tinerii care construiesc o casa beneficiaza de subventie

    Programul de sustinere financiara a tinerilor casatoriti cu varsta maxima de 35 de ani, care isi construiesc o locuinta prin credit ipotecar, demareaza la inceputul lunii septembrie, a declarat ministrul delegat pentru lucrari publice, Laszlo Borbely.

  • Creditul ipotecar a umflat pretul apartamentelor ceausiste

    Faptul ca preturile apartamentelor comuniste au crescut exponential in ultimii ani nu mai reprezinta o noutate. Acest "boom" a fost determinat in special de popularitatea de care s-a bucurat creditul ipotecar in ultima perioada, releva cele mai multe studii. In Bucuresti spre exemplu, pretul locuintelor a crescut cu 40% si chiar 100% numai in 2

  • Eurobank: Cresterea sistemului bancar romanesc a fost spectaculoasa

    Dezvoltarea sistemului bancar din Romania a fost, in ultimii ani, "spectaculoasa", prin dinamica rapida a creditarii sustinuta de o crestere economica puternica si de perspectiva integrarii europene, arata ultimul raport publicat de banca greceasca Eurobank. Analiza bancii elene mentioneaza

  • BEI acorda 20 de milioane de euro pentru sectorul IMM

    Banca Europeana de Investitii (BEI) a acordat un credit de 20 de milioane de euro pentru Banca Italo- Romena, subsidiara a Veneto Banca, pentru sectorul intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), a informat, marti, un comunicat al BEI, remis NewsIn. Creditul acordat Bancii Italo-Romena

  • Rezervele internationale ale BNR la sfarsitul lunii iulie

    La finele lunii iulie 2006 rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei se situau la nivelul a 18.281,1 milioane euro, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Cresterea de 104,1 milioane euro inregistrata in luna iulie 2006 a fost rezultatul urmatoarelor  operatiuni : intrari de 324,9 milioane euro reprezentand venituri din administrarea rezervei internationale, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de bancile c

  • 8.250.000 de carduri bancare valide in circulatie

    La sfarsitul lunii iunie, erau in circulatie 8.249.204 de carduri bancare valide potrivit BNR, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. In perioada iunie 2005 - iunie 2006, soldul cardurilor valide in circulatie a crescut cu 1.873.865, ceea ce corespunde unui ritm mediu lunar de crestere de peste 156.000 de carduri. Cresterea este superioara celei inregistrata in perioada iunie 2004 - iunie 2005, cand soldul cardurilor valide in c

  • Programul pentru investitii derulat de ANIMMC are deja succes

    Programul national multianual pe perioada 2002 - 2006  de sustinere a investitiilor realizate de catre intreprinderi nou-infiintate si microintreprinderi, precum si a investitiilor de modernizare/retehnologizare a intreprinderilor mici si mijlocii, derulat de Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, a demarat luni, 31 iulie 2006, bucurandu-se de o mare audienta din partea intreprinzatorilor, se arata intr-un comun

  • BRD lanseaza un nou depozit cu dobanda fixa

    Incepand cu data de 1 august, BRD - Groupe Societe Generale a lansat un nou produs de economisire in lei : « Depozitul 1000 », oferind doua optiuni privind perioada de economisire: 6 luni cu dobanda fixa de 7,75% pe an si 2 luni cu dobanda fixa de 7,25% pe an, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Suma minima necesara pentru constituirea depozitului este de 1.000 RON. Nivelul dobanzii este fix, garantat pe intreaga perioada de

  • Salariile au crescut de aproape 3.000 de ori din 1990

    Institutul National de Statistica aduce la cunostinta consiliilor judetene si locale, primariilor, societatilor comerciale si unitatilor specializate in vanzarea locuintelor ca, in conformitate cu prevederile Legii 112/1995, pentru luna iunie 2006 coeficientul de crestere a castigurilor salariale medii nete pe economie fata de ianuarie 1990 a fost de 2828,59 ori, iar fata de luna februarie 1992 de 656,60 ori, se arata intr-o informatie publicat

  • Bucurestenii, lideri la cardurile din portofel

    Numarul de carduri active de pe piata romaneasca a depasit 8,2 milioane de unitati la sfarsitul lunii iunie, fata de 8,03 milioane cate erau inregistrate in luna mai. Cu toate acestea doar 181.000 (2,19%) sunt emise in valuta, restul fiind carduri in moneda nationala, informeaza Banca Centrala.

  • Reabilitare termica a doua blocuri de la periferia Capitalei

    Primaria sectorului 2 va aloca aproape 45 de miliarde de lei vechi pentru reabilitarea termica si mansardarea a doua ansambluri de locuinte sociale de la periferia Capitalei, a declarat primarul sectorului, Neculai Ontanu.

  • Vodafone nu-si vinde participatia la Verizon Communications

    Operatorul american de telefonie mobila Verizon Communications a anuntat ca Vodafone nu are intentia de a-si vinde participatia de 45% pe care o detine la Verizon. De asemenea, reprezentantii Vodafone s-au aratat "multumiti de parteneriatul derulat cu compania americana."

  • Componente auto „made in Sibiu”

    In Zona Industriala Vest (ZIV) din Sibiu sunt in momentul de fata, sapte firme care au cumparat terenuri pe care vor construi hale in care sa se produca subansamble si piese pentru autoturisme cu nume “grele” in Europa si pe piata mondiala.

  • Autoritatile spera sa atraga cu 10% mai multi turisti straini

    Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT) si-a anuntat intentia, prin intermediul proiectului de strategie privind turismul romanesc pe perioada 2007-2013, sa creasca numarul de turisti straini care viziteaza anual Romania cu 10%.

  • Demisia sefului ANT nu s-a lasat cu suspine 

    In urma demisiei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Turism, Ovidiu Marian, Partidul National Liberal se pregateste sa-l numeasca la carma Autoritatii pe Nicolae Romulus Buzdun. Conform algoritmului politic, functia de presedinte ANT, ocupata pana marti de Ovidiu Marian, apartine PNL.

  • UniCredit are un nou credit ipotecar cu cele mai mici dobanzi de pe piata

    UniCredit, una dintre primele banci din Romania, avea pana luna trecuta, in oferta sa de credite ipotecare si imobiliare, doua produse de baza. Este vorba despre doua credite identice ca si concept, dar diferite din punctul de vedere al dobanzilor si al comisioanelor. De la inceputul lui august, UniCredit ofera o a treia varianta de credit imobiliar, cu

  • Bancile mici, pe ultima suta de metri

    Potrivit clasamentului bancilor la jumatatea acestui an, 27 de banci din cele 39 ce isi desfasoara activitatea pe piata romaneasca detineau o cota de piata mai mica de 2%, in timp ce 22 dintre ele nu atingeau nici macar nivelul de 1 procent. Primele 12 banci concentreaza peste 80% din activele sistemului bancar, in timp ce in cealalta parte a clasamentul

  • Romania a acoperit 8% din toata productia Mittal Steel

    Capacitatile de productie din Romania au contribuit cu aproape 8% din productia globala de otel a liderului mondial in domeniu, Mittal Steel, companiile detinute in Romania livrand in prima jumatate a acestui an un numar de 2,32 milioane de tone de otel.

  • Bursa incheie in scadere sedinta de miercuri

    Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat in scadere ziua de miercuri astfel incat toti indicii bursieri au inregistrat valori negative, iar din cele 49 de simboluri tranzactionate, un numar de 31 se aflau in pierdere, iar numai 10 consemnau aprecieri.

  • Guvernul a aprobat introducerea preturilor locale la energia termica

    Reprezentantii Ministerului Administratiei si Internelor sunt de parere ca prin introducerea preturilor locale de referinta la energia termica se vor elimina inechitatile generate de vechiul sistem de facturare a consumului de apa calda si caldura, cel bazat pe pretul national de referinta.

  • Plasamentele in lei sunt preferate atat de firme cat si de populatie

    Din totalul de 80,9 miliarde lei pe care populatia si firmele romanesti ii tin in banci, 34,8 miliarde lei (43%), sunt pastrati sub forma de depozite pe termen in lei, iar peste jumatate, 43,8 miliarde lei, sunt in conturi deschise in Bucuresti.

  • Banca Mondiala sustine asigurarea obligatorie a locuintei

    Banca Mondiala a sustinut de la inceput proiectul guvernamental privind asigurarea obligatorie a locuintei si il sprijina si in continuare. De altfel, Banca Mondiala a acordat Romaniei un imprumut in valoare de 150 milioane dolari, a declarat, miercuri, seful de proiect al Bancii Mondiale, Gabriel Ionita.

  • Japonezii ne arata cum se fac cooperativele agricole

    Conform unui proiectul romano-japonez, la sediul Agentiei Nationale de Consultanta Agricola (ANCA) a fost detasat un expert japonez, Hiroshi Terunuma, care va instrui personalul implicat in proiect cu privire la managementul cooperativelor agricole.

  • Wal-Mart inventeaza roata

    Americanii de la Wal-Mart au descoperit recent ca formula de succes pe care o folosesc frecvent nu se potriveste fiecarei culturi si ca strategiile de marketing si vanzari trebuie adaptate la specificul local si la preferintele consumatorilor din tarile pe care incearca sa se extinda.

  • Creditele de consum au crescut cu 50% in prima jumatate a anului

    La finele lunii iunie, suma creditelor de consum acordate populatiei a ajuns la 23,4 miliarde lei, in crestere cu 49,73% comparativ cu sfarsitul anului trecut, in timp ce creditele imobiliare sau ipotecare s-au majorat cu 17,3% in acelasi interval, arata un raport al Bancii Centrale.

  • Asiguratorii accepta, in principiu, asigurarea obligatorie a locuintei

    Noua forma a proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuintei are sanse sa fie functionala, cu toate ca ea mai poate fi inca imbunatatita, au declarat, miercuri, mai multi reprezentanti ai pietei asigurarilor, la un seminar despre asigurarea obligatorie a locuintei

  • UNPR: Privatizarea CEC ar trebui sa fie amanata

    Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR) considera ca privatizarea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) ar trebui amanata deoarece statul roman ar avea numai de pierdut in urma acestei tranzactii, considere presedintele UNPR, Marian Peter Milut

  • UGIR intentioneaza sa deschida prima banca romano-chineza

    Proiectul a fost lansat, ieri, cu ocazia vizitei in Romania a delegatiei Asociatiei Chineze pentru Relatii de Prietenie cu Strainatatea

  • Cetelem a acodat in 2006 finantari de 64 milioane de euro

    Trimestrul doi al anului 2006 a adus pentru societatea de creditare Cetelm Romania o performanta financiara asemanatore cu cea din Q1, cand Cetelem a acordat finantari de 30 milioane de euro,

  • Banc Post si CEC nu mai deschid conturi pentru plata pensiilor

    Plata pensiilor prin BancPost se va sista in luna septembrie si va continua prin CEC si Posta Romana, dar noi conturi nu vor mai fi deschise la cele doua banci, a anuntat Casa Nationala de Pensii (CNPAS), informeaza NewsIn. Casa Nationala de Pensii a reziliat conventiile cu Banc Post

  • Firmele si populatia prefera plasamentele in lei

    Din totalul de 80,9 miliarde lei pe care populatia si firmele romanesti ii tin in banci, 34,8 miliarde lei (43%), sunt pastrati sub forma de depozite pe termen in lei, iar peste jumatate, 43,8 miliarde lei, sunt in conturi deschise in Bucuresti, arata un raport publicat ieri de banca

  • Daianu ramane in CS al BCR

    Daniel Daianu va fi inlocuit din functia de presedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR de catre directorul executiv al Erste Bank, Andreas Treichl, la AGA din 4 august, informeaza Mediafax. Fostul ministru de Finante va ramane, insa, in consiliu ca membru din partea Erste Bank.

  • UNPR sugereaza amanarea privatizarii Casei de Economii si Consemnatiuni

    Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR) considera ca privatizarea Casei de

  • Banca Transilvania - crestere cu 27% a activelor pe primele 6 luni din 2006

    Banca Transilvania a inregistrat o crestere importanta a activitatii in primele sase luni ale anului, principalele directii de actiune fiind indreptate spre consolidarea pozitiei pe piata – ajungand la un nivel de 4,34%, in functie de active, la 30.06.2006 – urmarindu-se totodata imbunatatirea portofoliului de clienti si produse, precum si cresterea profesionalismului angajatilor, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Activele bilantiere au ajuns la sfarsitul lunii iunie a.c. la un nivel de 6,255 mil. lei, in crestere cu aproximativ 27% fata de 31 decembrie 2005, cand inre